New Profesional Consult 930 x 122

accident

UN ŞOFER OBOSIT A BĂGAT DOI COPII ÎN COMĂ. AL TREILEA ARE PICIORUL RUPT

UPDATE ORA 17: „Din primele verificări, efectuate de polițiștii din cadrul Biroului Rutier Câmpulung, s-a stabilit că un bărbat de 53 de ani, din Bughea de Sus, care conducea un autoturism pe DN 73, din direcția Pitești către Câmpulung, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers, posibil pe fondul oboselii, intrând în coliziune cu doi bicicliști, unul dintre aceștia având și un pasager pe bicicletă. În urma accidentului, toți trei, doi minori de 14 și 15 ani și un tânăr de 18 ani, toți din Mihaești, au fost transportați la o unitate medicală. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea indicată fiind 0. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a produs.”, precizează IPJ Argeş.

Citiți și: Exclusiv/ Argeș. Breaking. O căruță a căzut peste un copil și este grav!

UPDATE: A mai fost raportat o victimă în comă, tot un tânăr aflat pe una dintre bicicletele implicate în accident. În total sunt trei victime. „Toți sunt minori. Doi sunt în stare comatoasă, iar celălalt conștient, cu fractură la un picior.”, precizează ISU Argeş.

Ştirea iniţială

Citiți și: Haos pe Drumul Expres Pitești – Craiova: Autoturism în parapet, trafic paralizat!

În această după-amiază, un grav accident de circulaţie a avut loc pe DN73, în comuna argeşeană Mihăeşti, sat Furnicoşi. Din primele informaţii, este vorba despre o coliziune dintre un autoturism şi două biciclete.

„Echipajul SMURD a preluat o victimă de sex masculin cu vârsta de aproximativ 18 ani. Pacientul prezintă traumatisme multiple și este inconștient.”, transmite ISU Argeş.

La faţa locului au intervenit două echipaje SAJ şi un echipaj SMURD de prim ajutor calificat. Despre o a doua victimă nu avem încă informaţii. Cercetările poliţiştilor sunt în derulare. Vom reveni.

(Foto: descriptiv)

555×222  MAIA
New Profesional Consult 570×90