Astă seară am trecut pe la un prieten. Mi-a pus muzică de Mark Knopfler de la Dire Straits o muzică de rock blues.
Stând noi de vorbă mi-a arătat că are filme vechi şi mi-a trecut prin faţă Blowup. Aş că l-am rugat să-mi pună scena cu chitara sfărâmată. Ne-am muncit pe telecomandă până ne-am prins cum se derulează filmul şi am ajuns la scena cu pricina. Am regăsit scena apoi şi pe You tube:
http://www.youtube.com/watch?v=_zeza1xeWKM
. Şi dintr-o dată m-am pomenit cu aproape 45 ani în urmă, în vremea începuturilor mele studenţeşti.
Am văzut filmul în 1968 la Cinematograful de Artă (?!) Festival. Era o îngrămădeală enormă, am reuşit să iau bilet şi am urmărit filmul cu sufletul la gură. Şi chiar dacă în film apar vedete celebre: faimoasa Verushka fotomodelul de 1,90 m şi extrem de slabă, Vanessa Redgrave şi mai ales faimoasa Jane Birkin care ne înnebunea cu Je t’aime, moi non plus. Însă scena cea mai tare şi comentată este această scenă de rock. Deci am pornit la fel de la momentul în care fotograful interpretat de David Hemmings intră într-un club. Şi mi-am reamintit că la fel erau şi cluburile studenţeşti de la sfârşitul anilor ’60. Eu prin 1971 în toamnă descoperisem Ateneul Tineretului unde se punea muzică rock într-o vreme după tezele din iulie când Ceauşescu interzisese multe şi mai ales muzica rock. Mi-am reamintit şi de tânăra care dansa îmbrăcată în nişte pantaloni în dungi orizontale tip Carnaby Street. Ce era interesant în film era faptul că toţi tinerii prezenţi ascultau atenţi pe muzicieni fără să danseze sau să se manifeste zgomotos. Pe scenă era formaţia cult The Yarbirds. Yarbirds rămân în memoria iubitorilor de rock pentru că pe acolo au trecut mari muzicieni englezi, Jimmi Page, Jeff Beck, Eric Clapton. Am citit că Antonioni ar fi vrut să filmeze pe The Who unde Peter Townshend făcea periodic praf câte o chitară. În film în timp ce blondul Keith Relf cântă Stroll On o melodie ritmică , Jeff Beck are problema cu amplificatorul. Ce zâmbesc azi marii cântăreţi de rock când văd instrumentele din 1966! Şi începe să-l lovească în timp ce Jimmi Page îl acompaniază ritmic pe solist. Până la urmă Beck face praf chitara şi aruncă în public capul acesteia. Această stârneşte o învălmăşeală grozavă în grupul atât de liniştit. Fotograful reuşeşte să pună mâna pe ea şi reuşeşte să scape de urmăritori. Ajungând pe stradă fotograful îl aruncă. Este un simbol la inutilitatea gesturilor comise de fani de orice fel.
Şi cred că rămâne probabil cea mai faimoasă scenă de rock dintr-un film. Nu ştiu ceva echivalent!




![[570x90px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/570x90pxBlack-Friday_epitesiti.jpg)
