Democraţiile în care nu poate face o alegere politică semnificativă, în care politica economică este singura care contează cu adevărat – şi unde politica economică este în mare parte determinată de actorii non politici (bănci centrale, agenţii internaţionale sau coprporaţii transnaţionale) -, trebuie ori să înceteze să mai fie democraţii funcţionale ori să adăpostească din nou politica frustrării şi a ostilităţii populiste.
Tony Judt – Reflecţii asupra unui secol XX uitat – Reevaluări
Elasticitatea slugarnică cu privire la propria tabără a desfigurat cu adevărat istoria intelectualilor.
Edward Said
Au fost pentru toţi intelectualii români repere morale şi au influenţat opinia publică românească. Este vorba de intelectualii exemplari Andrei Pleşu şi Gabriel Liiceanu! Evenimentul cultural al deceniului nouă în România a fost apariţia Jurnalului de la Păltiniş. Scrisă de Gabriel Liiceanu această carte minunată descrie aventura intelectuală a celor doi tineri de atunci sub conducerea lui Constantin Noica. Liiceanu consemna ca un învăţăcel devotat toate experienţele prilejuite de această aventură paideică, iar Pleşu era învăţăcelul problematic nedispus să accepte totul de la magistru. A urmat Epistolarul care includea schimburi de scrisori între intelectuali români având ca subiect reacţiile după Jurnalul de la Păltiniş şi nu numai. Se observa că şi filosofii sau intelectualii sunt şi ei oameni. Nicolae Breban era extaziat de stilul lui Liiceanu declarând-l o promisiune pentru literatură. Importantul romancier nu s-a înşelat. Cărţile lui Liiceanu sub forma unor jurnale sunt foarte bine scrise şi succese de librărie. Pleşu şi Liiceanu au beneficiat şi de suportul necondiţionat al Doamnei Monica Lovinescu şi al Domnului Virgil Ierunca prin intermediul Europei Libere.
Ultima carte din comunism a lui Andrei Pleşu a fost Minima Moralia privind comportamentul decomplexat şi optimist al intelectualului aflat sub comunism.
Cartea avertisment scrisă imediat după Revoluţie a lui Gabriel Liiceanu şi numită Apel către lichele era adresată celor care au colaborat cu puterea comunistă cerându-li-se să facă un pas înapoi. Aici el lansa conceptul încremenirii în proiect, de fapt a prostiei şi mişeliei în acţiune.
Statura intelectuală şi publică a celor doi era incontestabilă şi mult admirată. De sprijinul lor a beneficiat şi cel care a devenit cel mai interesant eseist apărut imediat după ’90. Este vorba de Horia Roman Patapievici, fizician la origine, devenit filosof şi autor de cărţi de mare prestigiu.
Revenind la Pleşu şi Liiceanu fiecare a ales un traseu deosebit. Pleşu a ales serviciu public, servind într-un fel sau altul pe toţi preşedinţii post-decembrişti. S-a descurcat cu multă competenţă şi umor de diversele funcţii pe care le-a exercitat. Gabriel Liiceanu a ales un traseu de promotor cultural şi director de editură, privatizată ulterior şi ajunsă un nume de referinţă în cultura română. Humanitas este astăzi un brand cultural.
Pe perioada ultimului deceniu al secolului XX cei doi intelectuali şi-au păstrat într-un fel sau altul independenţa intelectuală. Iată că în primii ani ai secolului XXI a apărut pe firmamentul politicii româneşti un demagog deosebit, Traian Băsescu. Dotat cu un ascuţit simţ al realităţilor a reuşit să devină liderul opoziţiei împotriva tendinţelor dominatoare a PSD. Partidul său de nuanţă social democrată pe cale de dispariţie s-a aliat cu PNL, care a uitat controversele ridicate de acţiunile ministrului Băsescu în perioada CDR.
Traian Băsescu a înţeles cât de simplu se pot gâdila orgoliile omeneşti ale intelectualilor. Aşa că pe toţi intelectualii i-a atras în diverse funcţii şi sinecuri publice. Cu diferenţa că Liiceanu nu a beneficiat de aceste favoruri, el fiind însă un entuziast suporter al lui Băsescu.
Andrei Pleşu din poziţia de consilier prezidenţial s-a lămurit rapid cine este Traian Băsescu şi s-a retras de la Cotroceni. La fel l-au părăsit şi alţi intelectuali cooptaţi consilieri şi au devenit adversari neîmpăcaţi ai preşedintelui. Reinventarea preşedintelui, care era pe o pantă descrescătoare a popularităţii din cauza relaţiilor tensionate cu primul ministru Tăriceanu, s-a datorat în primul rând prostiei lui Mircea Geoană şi a PSD care a decis suspendarea preşedintelui în 2007. Asta a determinat o întărire a sprijinului intelectualilor care vedeau în Băsescu o victimă şi o creştere în încrederea populară. Injoncţiunilor aceluiaşi Geoană i se datorează realegerea în ultimul moment a lui Băsescu, care s-a dovedit toxică pentru viaţa publică românească. Puterea l-a înnebunit pe Băsescu, fără nicio barieră politică din acest moment. Toate instituţiile publice au devenit nişte glume, în primul rând Parlamentul. Programul de austeritate necesar pentru anumite corecţii s-a lansat cu un cinism asemănător vremurilor ceauşiste. Şi nu atât programul de austeritate a contribuit enervarea electoratului, cât atitudinea dispreţuitoare a preşedintelui faţă de concetăţeni şi mai mult de incompetenţa cu care este administrată România şi corupţia neruşinată a autorităţilor. La aceste semnale intelectualii n-au reacţionat, ci dimpotrivă au ironizat acţiunile opoziţiei. Semnalul de alarmă a derapajelor prezidenţiale dat de declaraţiile absolut jignitoare şi iresponsabile adresate regelui Mihai şi a istoriei României nu a trezit nicio reacţie din partea lui Pleşu, dar mai ales a lui Liiceanu, un admirator al regelui.
Testul cu turnesol a fost dat de izbucnirea protestelor românilor ocazionate de alungarea lui Raed Arafat.
În acest caz au fost absolut nesocotite declaraţiile lui Gabriel Liiceanu privind protestele din Piaţa Universităţii. Pe de altă parte luările de poziţie ale lui Andrei Pleşu au fost palide, se scuturau firicelele de praf de costumul prezidenţial şi se găseau marile vinovăţii la opoziţie.
De fapt constat cu mare neplăcere căderea lui Andrei Pleşu în postura unui Jupân Dumitrache Titircă Inimă Rea, de cârcotaş de serviciu împotriva celor îndrăznesc să atace atitudinile prezidenţiale şi a celor care nu sunt de acord cu el. Excluderea din GDS a lui Sorin Ilieşiu a fost ultimul eveniment care nu-l avantajează de loc pe Andrei Pleşu. Ilieşiu este unul din intelectualii care au avut curajul să vadă răul care-l reprezintă Băsescu. Acţiunile şi atitudinile sale i-au enervat rău de tot pe unii dintre membri şi în special pe Pleşu. S-ar putea ca unele din poziţiile lui Sorin Ilieşiu să nu fie potrivite, reţin sinceritatea opiniilor unui un om profund jignit, care ne-a oferit documentarul privind vizita istorică a regelui Mihai în aprilie 1992.
Dar ce-i mai rău este că aceste atitudini în răspăr ale domnului Pleşu au trezit amintirile unui trecut deochiat.
Mult mai problematic este trecutul lui Andrei Pleşu. A fost lider prin organizaţiile de tineret ale PCR şi ale acestuia. A fost implicat în Meditaţia Transcendentală şi a fost victima uneltirilor securităţii. În consecinţă a fost obligat să scrie o scrisoare în care cerea iertare de la partid şi astăzi acest document îi este reamintit mereu de adversari, mai ales un pasaj care ar încrimina o putativă colaborare cu organele de represiune. Lumea constată azi că domnul Pleşu a avut o grămadă de oscilaţii morale care nu-l califică pentru o minima moralia. I se sparg în faţă toate aceste căderi, fără a se mai judeca contextul cumplit al vremurilor de frig ceauşist.
Şi Pleşu şi Liiceanu erau oameni şi se temeau şi au avut normale refugii în compromisuri. Din păcate astăzi unii uită acest context. Însă reacţiile lui Pleşu nu mai aduc de loc cu acel ironic simpatic de pe vremuri, ci a unuia încolţit care dă din coate ca să scape.
Constat cu neplăcere şi melancolie că şi acţiunea unuia din puţini noştri rezistenţi împotriva demenţei ceauşiste, anume Radu Filipescu, este ironizată de tineri care habar n-au de vremurile alea. La fel de mizerabilă a fost şi atitudinea altora sau aceloraşi faţă de Doina Cornea când aceasta a îndrăznit să contrazică establishmentul boierilor minţii. Cât de corect este acum acel diagnostic pus de Sorin Matei atitudinii unor elite intelectuale româneşti. Tristă epocă!
Cu mare regret şi melancolie văd în cei doi importanţi intelectuali nişte îngeri căzuţi sub influenţa nefastă a unui drac care are rictusul lui Băsescu când i se aruncă în faţă adevărul gol goluţ!
