[236x587px]TârgDeJucării_epitesti

Legea lustraţiei, după 22 de ani!

parlament

Legea lustraţiei a fost adoptată marţi, 28 februarie 2012, de Camera Deputaţilor care este for decizional în acest caz. Legea prevede că cei care au ocupat diverse funcţii în regimul comunist vor avea restricţii pe o perioadă de 5 ani în a candida şi a ocupa funcţii publice.

Proiectul de lege a fost adoptat de plenul Camerei cu 167 „pentru” şi 4 abţineri, în absenţa opoziţiei care continuă greva parlamentară. Legea a intrat în regim de urgenţă în dezbaterea plenului.

930 x122 grota rece
Eurial 555 x222

Proiectul prevede, printre altele, că vor fi lustrate persoanele care au avut funcţii politice de conducere retribuite de PCR, în aparatul central, regional, raional, al Partidului Muncitoresc Român, membrii şi membrii supleanţi ai Comitetului central al PCR, membri ai Consiliului de stat, de miniştri, directorii de editură.

Acestora li se adaugă şi procurorii comunişti. Au scăpat de la lustrare foştii activişti UTC cu funcţii.

Legea vine cu o întârziere de 22 de ani, perioadă în care mulţi foşti comunişti au profitat din plin de sistemul impus după Revoluţia din decembrie 1989.

fngcimm BANNER 570×90
263 x 587 eurial