263×587 MAIA

Hartă de hazard Unde există risc de inundaţii în Argeş

inundatie_rucar01

A venit primăvara, temperaturile au crescut şi în această perioadă lumea se gândeşte la un alt pericol decât cel al alb, generat de ninsorile abundente: riscul de inundaţii. Dacă nu este la mijloc topirea zăpezii, există riscul producerii de inundaţii din cauza unor căderi masive de precipitaţii. Aşa că Administraţia Bazinală de Apă Argeş Vedea a realizat un raport în care a trecut în revistă zonele din judeţul Argeş unde există risc de producere de inundaţii din cauza configuraţiei terenului, a albiilor de râu sau a unor defecţiuni la instalaţii. Evident, în toate aceste zone ar trebui să se intervină cu investiţii pentru remediere, dar fondurile – ca întotdeauna – nu sunt suficiente…

În judeţul Argeş au fost identificate nu mai puţin de 84 de zone de risc sau, altfel spus, „zone critice”. Iată care sunt cele mai importante:
– La Răteşti există două puncte critice pe Râul Neajlov, determinate de albia îngustă, de malurile joase şi de zone colmatate
– La Călineşti, pe Cârcinov, Valea Izvor, Valea Văleni, Valea Vrăneşti şi Râncăciov sunt alte cinci zone generate de albia îngustă şi de malurile joase

930 x122 grota rece
555*222 supernova

– La Leordeni sunt alte două zone, pe râul Sabar
– La Boţeşti zonele critice sunt pe Cârcinov şi pe Valea Mare
– La Dobreşti avem de-a face cu 4 zone critice, pe Cârcinov, Râncăciov şi Valea Grecilor
– Beleţi – Negreşti figurează cu două puncte critice, pe Cârcinov şi Cârcinovel

– La Topoloveni întâlnim două zone de risc, pe Cârcinov (una din cauze este albia colmatată a râului)
– În Bogaţi sunt identificate 3 zone – pe Glâmbocel şi pe Buişteanca, cu maluri erodate
– La Brăduleţ sunt 6 zone, toate pe Vâlsan, de vină fiind eroziunea malurilor şi albia îngustă

– 5 puncte critice sunt şi la Muşăteşti, toate pe Vâlsan, într-un caz fiind vorba chiar de o apărare degradată a podului
– La Mălureni au fost depistate probleme în 4 puncte, tot pe Vâlsan, colmatarea fiind una din cauze
– La Coşeşti, eroziunea malului drept al râului Doamnei prezintă pericol la Jupâneşti
– În Corbeni sunt probleme pe Valea Tulburea şi pe Argeş

– 4 zone de risc sunt şi în Albeştii de Argeş, pe Argeş şi pe Văile Dumitreşti, Albeşti, Măgura
– În Curtea de Argeş avem risc în două zone de pe râul Argeş, cu apărarea malurilor degradate şi cu praguri de fund aflate în aval degradate
– La Valea Iaşului este colmatat un canal din zona râului Argeş
– La Merişani este deteriorată zona de la coada lacului Vâlcele, circulându-se doar pe o bandă

– La Miceşti, în aval de tabăra Păuleasca există o zonă neregularizată care prezintă potenţial risc de inundaţii iar pe Râul Doamnei s-au prăbuşit unele praguri de fund
– La Mărăcineni, în zona benzinăriei Lukoil se înregistrează debite prea mari din cauza îngustimii albiei

– În Valea Mare Pravăţ sunt probleme pe Argeşel, la fel ca şi la Mioarele ţi Vultureşti (în 3 puncte)
– Mai sunt puncte critice în Rucăr, Dâmbovicioara, Bughea de Jos, Aninoasa, Poienarii de Muscel, Schitu Goleşti, Izvoru, Săpata şi Bârla.

570×90 MAIA
[236x587px]TârgDeJucării_epitesti