Capcanele Istoriei de Lucian Boia

Cartea istoricului Lucian Boia este supranumită şi Elita intelectuală românească între 1930 şi 1950.

Această carte a stârnit extrem de multe comentarii în contextul actualităţii politice româneşti de azi.  Motivul este faptul că o parte din  prestigioşii intelectuali ai României de azi au căzut în capcana populistului şi demagogului Traian Băsescu. Este aproape de neînţeles fascinaţia pentru individul obtuz şi rudimentar cu o gândire exact în răspărul ideilor generoase umaniste de astăzi.

De fapt cartea lui Boia ilustrează teza lui P.P. Carp că la noi românii nu se duce lipsă de inteligenţă, seceta este în privinţa caracterului!

Boia împarte această perioadă scurtă, de fapt până la urmă restrânsă la o perioadă mult mai scurtă de 7 ani, 1938 la 1945. În această perioadă istoricul vede nu mai puţin de 6 schimbări de paradigmă politică. De la democraţia parlamentară din 1938 se trece la dictatura regală între 1938-1940, apoi la dictatura legionaro-antonesciană toamna anului 1940, ca după înăbuşirea revoltei legiunii din ianuarie 1941 să se treacă la dictatura militară a lui Antonescu. Cu răsturnarea lui Antonescu se revine la Constituţia din 1923 dar pentru scurt timp că după instalarea Guvernului Groza la 6 martie 1945, comuniştii instaurează aşa zisa dictatură a proletariatului.

Pentru cetăţenii României formele politice cu adevărat periculoase sunt perioada legionară când aceştia se dezlănţuie şi trec la represiune  şi asasinat. Dictatura lui Antonescu devine extrem de periculoasă pentru evreii aflaţi în Bucovina şi Basarabia ocupate de sovietici, restul suferind doar pogromul de la Iaşi, pe fondul surescitării date de declanşare a războiului când evreii trăiesc tragedia acelui fenomen descris în romanul lui Curzio Malaparte Kaputt şi în filmul Călătoria lui Gruber. Dra perioada cea mai periculoasă pentru români devine perioada comunistă cu lagăre şi închisori unde piere floarea elitei româneşti din toate domeniile nu numai intelectualitatea.

Cartea documentează adaptabilitatea intelectualilor români unde exemplele flagrante sunt un Sadoveanu, mason şi conducător al presei jidovite din Sărindar, neatins de represiunea legionară, în termeni amiabili cu dictatura antonesciană şi devenit simbolul scriitorimii comuniste după ce acesta se instalează în România. Simbolul înfeudării la noua putere sunt producţiile sale: Lumina vine de al răsărit şi romanul Mitrea Cocor. Alt exemplu flagrant este istoricul Constantin Daicoviciu de la Cluj, pe rând oficial în toate regimurile, legionar şi comunist! Marea majoritate a intelectualilor de mare calibru suferă în comunism drama epurărilor şi a puşcăriei. Un Arghezi este desfiinţat de fiul poetului A. Toma, un ilustru necunoscut ajuns al doilea Eminescu, Sorin Toma mare militant comunist, acum ajuns în Israel şi care nu recunoaşte mişelia actelor sale ci în continuare se consideră cu mare ipocrizie  o victima a comunismului.

Ceea ce m-a întristat cel mai tare este profundul antisemitism care domnea în România anilor, practicat de toţi intelectualii importanţi ai vremii. Nu se insistă prea mult pe legionarismul unora din cei ce aveau să devină repere ale intelectualităţii româneşti şi universale, precum Mircea Eliade, Constantin Noica şi Emil Cioran. Este drept că ei visau la o regenerare a societăţii româneşti care nu s-a aflat în preocupările practice ale legionarilor ajunşi la putere ci într-o serie de crime abominabile împotriva unui intelectuali de frunte şi a unor conducători politici.

Cartea arată şi prezenţa exagerată a evreilor în nouă conducere a puterii comuniste. Era normal deoarece minusculul partid comunist din România avea o majoritate de alogeni în componenţa sa. De exemplu în conducerea presei 29 din 30 din conducerea acesteia era formată din activişti de origine evreiască. Efectul devastator al comunismului s-a manifestat în literatură şi istorie unde improvizaţi au început să dea lecţii de literatură, unii dintre ei slabi cunoscători a limbii române, precum Mihai Novicov. Sinistrul inginer Roller ajuns academician istoric l-a recuperat pe fostul prorector P.P. Panaitescu doar pentru că acesta era probabil cel mai mare slavist român şi-i furniza materiale despre haina slavă a culturii medievale româneşti ca argument de rusificare a istoriei noastre.

caretea arată cât de uşor pot fi gâdilate orgoliile intelectuale, cât de dependenţi au fost şi au rămas intelectualii români de şantajul exercitat de politicienii români şi de promovarea lor în sinecuri administrative.

Cartea lui Lucian Boia este o carte tristă, este ilustrarea adagiului