Eurial 930 x 122

amenzi

VIDEO: ÎNCĂ O PETRECERE „SPARTĂ” DE POLIȚIȘTI. ALTE SUTE DE AMENZI

Peste 200 de efective de poliție și poliție locală au acţionat, în ultimele 24 de ore, pentru verificarea respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în zonele aglomerate, restaurante, terase dar şi în mijloacele de transport în comun, pentru prevenirea și limitarea infectării cu virusul Covid-19.

Citiți și: Mega-acțiune a poliției! Sute de șoferi amendați!

În cadrul acțiunilor de control, au fost verificate 208 societăți comerciale și persoane fizice autorizate, aproape 300 autovehicule (din care 137 de mijloace de transport în comun) și au fost legitimate aproape 1000 de persoane.

 

Citiți și: Atenție! Amenzi uriașe pentru șoferii care fac asta de sărbători

Au fost organizate 34 de acțiuni punctuale (din care 28 de acțiuni independente ale polițiștilor, 2 acțiuni cu lucrători I.J.J. Argeș, 3 acțiuni cu reprezaentanți ai I.S.U. Argeș și Poliție Locală, și o acțiune cu reprezentanți ai altor instituții), fiind vizate, atât în mediul urban, cât şi în mediul rural, în special zonele aglomerate, zonele de agrement, centrele comerciale, restaurantele și mijloacele de transport în comun.

Ca urmare a abaterilor constatate, poliţiştii au aplicat aproape 250 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 39.000 de lei. Dintre acestea, o sancțiune de 3.000 de lei a fost aplicată unei persoane care a organizat un eveniment cu caracter privat, o altă sancțiune, în valoare de 1.000 de lei, a fost aplicată unei persoane care nu a repectat măsura izolării la domiciliu, iar 3 conducători auto și 8 pasageri ai unor mijloace de transport în comun au fost sancționați cu amenzi de 1.500 de lei ca urmare a nepurtării sau purtării necorespunzătoare a măștii.

 

În ziua de 17 octombrie a.c., poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Bascov, au depistat în urma unui control în trafic, pe un bărbat de 39 de ani, care *nu a respectat măsura izolării la domiciliu, la revenirea dintr-o țară pentru care este instituită această măsură.

Ca urmare a acestei abateri, a fost aplicată o sancțiune contravențională, în valoare de 1.000 de lei, a fost aplicată unei persoane care nu a respectat măsura izolării la domiciliu, iar situaţia acestora a fost comunicată C.J.C.I. Argeș și D.S.P. Argeș.

În ziua de 17 octombrie a.c., poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Rucăr au depistat, la o pensiune de pe raza localității Dâmbovicioara, un eveniment privat la care participau 20 de persoane.

Organizatorul evenimentului, bărbat de 50 de ani, a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 3.000 de lei, conform Legii nr. 55/2020 privind măsurile pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, fiind luate măsuri de intrare în legalitate, prin sistarea evenimentului. Totodată, persoanele participante li s-a atras atenția cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă.

În cadrul verificărilor desfășurate pe timpul nopții, polițiștii piteșteni au identificat un *local de alimentație publică de tip fast food-restaurant, în incinta căruia se aflau mai mulți clienți, după ora 23:00*. Având în vedere că agentul economic nu a respectat programul de funcționare prevăzut în HG. 856/2020 (06:00 – 23:00), în cauză a fost întocmită documentaţie cu aspectele constatate, și înaintată Inspectoratului Teritorial de Muncă Argeș, organ competent în vederea aplicarii sancțiunii contravenționale prevăzută de art. 65, lit. q din Lg 55/2020.

Eurial 555 x222
New Profesional Consult 570×90