Vineri, 16 martie, Curtea de Apel Târgu Mureş urmează să se pronunţe pe fond în procesul dintre Constantin Nicolescu şi Agenţia Naţională de Integritate. Liderul organizaţiei judeţene a PSD a contestat decizia ANI prin care a fost declarat incompatibil, după ce inspectorii agenţiei l-au acuzat pe preşedintele CJ Argeş că ar fi acordat din această calitate mai multe contracte unor firme unde ar fi fost acţionar.
Preşedintele CJ Argeş a precizat cu câteva zile înainte că, indiferent de decizia Curţii, el nu va ieşi din politică. „Nu este nimic grav dacă eu voi fi stopat să mai candidez. Asta se urmăreşte de la început, să mă oprească să mai candidez. Eu îmi fac datoria să mă apăr cum pot. Văd că sunt mulţi care nu vor să mai candidez, eu le urez succes. Asta nu înseamnă că nu voi candida. Voi candida, că pot candida şi pe post de consilier judeţean. Nu mă retrag. Nu îmi ia nimeni funcţia de preşedinte de partid sau de consilier local sau judeţean. Nu voi părăsi frontul de luptă!”, a precizat la momentul respectiv Constantin Nicolescu.





