Evz, gazeta de perete a pedeleilor nedezminţiţi se ocupă de evenimente de acu’ cincizeci de ani!
Şi Adrian Pătruşcă împreună cu Dan Ciachir îşi aduc aminte cu nostalgie de epoca de la începutul anilor ’60, parte integrantă a „obsedantului deceniu„! Şi pe cine se gândesc să evoce Adrian Pătruşcă, fostul redactor şef de la Ziua şi dovedit turnător la secu’ prin perioada liceală şi Dan Ciachir, colaborator la revista securităţii Săptămâna, amic al lui Veceu Tudor şi dubios expert în probleme ortodoxeşti al colaboratorilor secu în sutană? Ei n-aţi crede, dar îşi aduc aminte cu plăcere nedisimulată de tartorul comunismului românesc adus cu tancurile bolşevice în România, adică de Ghiţă Dej! Au şi imbecilitatea să-l numească boier, pe cel care a distrus în puşcării elita României, adică pe cei care constituiau stâlpii zisului regim burghezo-moşieresc. Băieţii ăştia bătrâni îşi amintesc vremurile când şi eu aveam vreo 13 ani şi eram suficient de îndoctrinat să-mi placă frumuşelul Ceauşescu în gaşca aia de gangsteri patibulari care alcătuiau Biroul Executiv Politic al PMR care era pe toţi pereţi festivi din RPR!
Cartea Laviniei Betea despre tragedia lui Pătrăşcanu, omorât de comilitonii comunişti, accentuează caracterul gangsteresc al PMR, în frunte cu abilul şi necruţătorul Gheorghe Gheorghiu. Acesta i-a eliminat pe rând pe toţi adversarii săi incomozi: Foriş, Pătrăşcanu ucişi, Ana Pauker în recluziune, Vasile Luca în puşcărie.
Din muncitorul plin de resentimente şi nesiguranţă Corneliu Coposu îl revede pe Gheorghiu Dej după 17 ani de puşcărie, adus special la o discuţie fiind de astă dată un dictator sigur de el. Fuseseră ambii secretari de stat prin guvernele de după 1945.
Revin la amintirile mele privind epoca. Prin anii cincizeci eram trimis de mama la cozile la pâine pe cartelă. La cele la carne mult mai teribile stătea mama ca să aleagă şi ceva carne. După plecarea ruşilor parcă era mai bine, nu se mai dădea pâine pe cartelă şi apăruse franzela, că Dej avea grijă să mâncăm sănătos doar pâine neagră.
Este adevărat că în ’64 a deschis puşcăriile şi politicii care supravieţuiseră au revenit la libertatea din cuşca numită RPR. Tocmai acum cincizeci de ani boierul Ghiţă terminase colectivizarea, că verişoară-mea Măriuca îmi spunea cum o să stăm cu linguroiul la brâu să mâncăm din cazanul colectivei. Aşa au fost forţaţi ţăranii României să devină hoţii propriilor holde! Asta era opera boierului Ghiţă!Începuse să se aranjeze Mamaia ca un fel de Miami, vedeam imaginile litoralului din comediile cu Iurie Darie, eu am avut ocazia să văd litoralul în 1968, în vremea lui Ceauşescu, noul mahăr care se apucase să amenajeze în schimb Neptunul.
Erau vremuri grele, lumea trăia în sărăcie, scăpaserăm de ruşi că toţi vecinii erau comunişti, poate doar mai vag vecinii iugoslavi. Bunăstarea a venit de abia în vremea lui Ceauşescu de la mijlocul anilor ’60. Cei doi mint cu neruşinare în privinţa băuturii care era ataşată businessmanului american, celebra Coca Cola, la noi s-a găsit doar Pepsi, aia era la shop, pe valută. Ar trebui să se apuce un poet să facă elogiul shopului unde puteai să bei un Tuborg, sau să te speli pe dinţi cu Colgate dacă aveai ceva valută şi te înţelegeai cu vânzătorul supravegheat de securitate.
Jurnaliştii ăştia a lu’ peşte sunt ca în bancul cu cei doi zeki (puşcăriaşi), absolvenţi de Gulag, care prin anii ’90 discutau şi unul îşi amintea cu duioşie de începutul anilor ’50, la care celălalt oripilat îi răspunde că era vremea lui Stalin, însă duiosul îşi amintea că la vederea femeilor simţurile îi răspundeau cu promptitudine!
