Eurial 263×587

VIDEO: ACCIDENT LA BĂICULEȘTI

UPDATE: „Din verificările preliminare efectuate de polițiștii din cadrul Biroului Rutier Curtea de Argeș s-a stabilit că, un tânăr de 19 ani, din Aninoasa, care conducea un autoturism pe DN7 C, din direcția Curtea de Argeș către Pitești, s-ar fi angajat într-o depășire neregulamentară, intrând în coliziune cu o autoutilitară, condusă din sens opus de un bărbat de 68 de ani, din Băiculești, după care a intrat în derapaj, izbindu-se de alte 2 autoturisme, conduse, tot din sens opus, de un bărbat de 29 de ani, din Călinești, respectiv un bărbat de 34 de ani, din București.

930 x122 grota rece
Posada Curtea de Arges 555×222

În urma accidentului, două persoane, respectiv un pasager de 19 ani din primul autoturism și o pasageră din ultimul autoturism, au fost rănite și transportate la spital.

 

 

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”, precizează IPJ Argeș.

Accident rutier, în jurul orei 15, pe raza comunei Băiculești. Au fost trei autoturisme implicate și două posibile victime.

 

 

Eurial 930 x 122 eurial
New Profesional Consult-555×222

Au intervenit pompierii cu o autospecială de intervenție, un echipaj SMURD și un echipaj SAJ.

New Profesional Consult 570×90
263×587.jpg La COCOS