Această carte a fost scrisă de istoricul englez Thomas Ashbridge de la Colegiul londonez Queen Mary.
Este o istorie amănunţită a acestor evenimente petrecute la începuturile medievalităţii europene occidentale.
Cruciadele sunt o expresie a fervorii religioase occidentale şi au fost declanşate de pledoaria papei Urban al II-lea în 1095 la Conciliul de la Clermont. Cruciadele au avut raţiunea problemelor întâmpinate de pelerinii care mergeau al Ierusalim la Sfântul Mormânt. Zona era atunci sub stăpânirea necredincioşilor musulmani.
Prima cruciadă a fost iniţiată pe pământurile franceze şi condusă de mari nobili franci şi de aceea toată perioada stăpânirii de către cruciaţi ai Palestinei a fost denumită francă sau latină. Asta ca să deosebească de creştinii răsăriteni greci din Imperiul Bizantin şi armenii din regatele de pe malul Mediteranei. Această cruciadă a fost victorioasă în pofida tuturor vicisitudinilor întâmpinate de cruciaţi. Ei au beneficiat şi de relativa slabă stăpânire musulmană a zonei. Unii au pus victoria cruciaţilor pe pronia divină. Astfel au căzut pe rând Edessa, Antiohia şi, finalmente, Godefroi de Bouillon a cucerit Ierusalimul în 1098. S-au format astfel mai multe state cruciate: Comitatul Edessei, Principatul Antiohiei, Comitatul Tripoli şi Regatul latin al Ierusalimului. Cu acest prilej au apărut în Orient şi Ordinele monastice luptătoare. Cel mai renumit a fost Ordinul Cavalerilor Templieri având sediul pe locul legendar al Templului lui Solomon. Altul este Ordinul Ioanit al Ospitalierilor care se ocupa cu Spitalul din Ierusalim. Ulterior a apărut şi Ordinul Cavalerilor Teutoni. Aceştia erau şi călugări şi soldaţi, fiind cei mai pricepuţi în lupta cu oponenţii islamici. Templierii au fost desfiinţaţi de regele Filip cel Frumos la Franţei din cauza averilor dobândite de aceştia. Ioaniţii au primit sedii în Rhodos şi apoi în Malta, ordinul sub numele Cavalerilor de Malta fiind foarte răspândit în Europa şi se menţine şi azi în activităţi caritabile. Cavalerii Teutoni după ce au fost scoşi de pe Locurile Sfinte s-au concentrat pe zona baltică, după ce au staţionat şi prin părţile româneşti fiind legaţi de construcţia castelului Bran. Ei pun bazele stăpânirii Prusiei, ulterior leagănul statului german modern. Această victorie a creştinilor latini a dus la renaşterea musulmană în zonă care a determinat apariţia unor conducători musulmani de mare calibru: sultanii Nur al Din, Saladin şi Baibars. Aceşti comandanţi de oşti au contribuit succesiv la distrugerea acestor formaţiuni creştine din Levant. Au urmat mai multe cruciade în sprijinul acestor state creştine. A două cruciadă a fost un eşec.
Cruciada a treia a fost condusă de marele rege englez angevin Richard Inimă de Leu care a cucerit cetatea Accra de pe malul Mării Mediterane. El l-a avut adversar pe marele sultan Saladin şi nu a reuşit recâştigarea Ierusalimului. Şi această cruciadă a fost un eşec. Cruciada a patra s-a transformat într-o afacere veneţiană împotriva Constantinopolului. Constantinopolul a fost cucerit de latini şi Balduin de Flandra a devenit Împărat latin al Bizanţului având conflicte cu Ioniţă ţarul statului româno-bulgar în Balcani.
Cruciada a cincea condusă de regele francez Ludovic al IX-lea al Franţei ulterior Ludovic cel Sfânt cucereşte Damietta şi delta Nilului. Cruciada se termină cu dezastru şi regele Ludovic este luat prizonier de musulmani.
În secolul XIX cruciadele au fost folosite pentru intenţiile coloniale ale Franţei sau Marii Britanii.
Finalmente, după cucerirea cetăţii Accra latinii sunt alungaţi din Levant, sfârşindu-se aventura cruciată.
Exploatarea astăzi a cruciadelor a folosit doar teroriştilor islamici constituiţi în Al Qaida.
Cartea este o descrierea amănunţită a evenimentelor care au avut loc pe parcursul a aproape două secole acum 800 de ani.
