263×587 grota rece

Zarzării înfloresc şi PDL păleşte

zarzarul

A venit primăvara! Da, a venit şi au înflorit magnoliile şi zarzării! Natura îşi revine după o iarnă foarte grea.

Eurial 930 x 122 eurial
fngcimm BANNER_IULIE 555×222

A venit şi primăvara în politică. Pentru unii este bine  pentru unii nu prea. iată frunza a ieşit şi e verde. Dar Sorin Frunzăverde ideologul PDL omul care a reorientat partiduleţul foarte vioi dintr-unul social democrat într-unul din dreapta, alături de mişcarea populară a plecat din PDL. Frunzăverde a plecat cu toţi primarii şi nişte parlamentari la PNL, că acela este partid de dreapta! A fost parcă semnalul unui pistol pentru startul fugii din PDL. A plecat şi preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ cu alţi primari tot la PNL. A plecat şi Darius Vâlcov primarul de Slatina la PSD cu alţi primari din Olt. Au plecat parlamentari şi primari din Constanţa şi din Timiş, toţi fugarii din PSD la stăpânul Mircea Andrei din PDL-ul argeşean au venit înapoi! Vor mai fi plecări! Am crezut iniţial că va fi un moment izolat, pentru că Frunzăverde era o voce critică în PDL. Acum însă PDL este un partid în dezagregare. Mai are ceva majoritate prin parlament, nu se ştie cât timp, şi nu se ştie cât timp guvernul Ungureanu mai rezistă. Acesta invitat la Hurezeanu a reuşit, cât timp m-am uitat, să vorbească despre nimic şi să spună că face politică moral. O spune trădătorul lui Tăriceanu care a mai avut tupeul să-şi scoată o carte despre timpul petrecut ca ministru de externe numită Anii loialităţii?Probabil faţă de jupânul Băsescu, nu faţă de şeful lui de guvern şi nu prea cred că faţă de România.

PDL este în dezagregare parcă într-un mod mai dramatic decât prăbuşirea PNŢCD în 2000 şi acum îşi leagă ca înecatul toate speranţele de Ungureanu. PNŢCD s-a prăbuşit când ţara începută să-şi revină după ani dramatici, PDL este după o perioadă de guvernare care este considerată în ochii tuturor drept catastrofală, fiind clar îndreptată împotriva interesului cetăţeanului, marcată de cea mai neruşinată corupţie.

M-a amuzat şi pomposul studiu al Andreei Paul consiliera tupeistă şi arogantă a lui Boc şi moştenită de  MRU. Acesta descoperă că sunt judeţe unde nu s-a mai investit în ultimii nu ştiu câţi ani, primul fiind menţionat Argeşul. Cât făceam naveta la Mioveni la ICN treceam prin împrejurimile acestui oraş care se confundă cu Uzina de Automobile Dacia. Aceasta este cu siguranţă cea mai reuşită afacere industrială românească şi primul exportator al României. În jurul Mioveni-ului au răsărit multe întreprinderi industriale care sunt furnizori pentru Dacia, toate afaceri străine, franceze şi nu numai. Aşa că Andreea să vină să se documenteze un pic prin Valea Stânii, Miceşti, Colibaşi şi eventual să se ocupe de altceva decât consilierea economică.

Alt obraznic tupeist este domnul Voinescu. Când îl auzi te cuprind frisoanele, mai bine rămânea la rubrica din Dilema Veche, acolo nu-şi permite să spună prostii cu neruşinare.

Aşa că semnele pentru anumite forţe politice nu sunt îmbucurătoare cum este vremea asta primăvăratică!

570×90 MAIA
Eurial 263×587