263×587.jpg La COCOS

O FAMILIE DIN PITEŞTI A AJUNS LA SPITAL DE CRĂCIUN, DIN CAUZA UNUI ŞOFER CARE A PĂTRUNS PE CONTRASENS

Astăzi, în jurul orei 10:30, a avut loc un eveniment rutier cu 2 autoturisme, pe raza orașului Ștefănești, în urma căruia patru persoane (doi adulţi şi doi minori) au ajuns la spital.

Din verificările preliminare efectuate de polițiștii Formațiunii Rutiere Ștefănești, s-a stabilit că un bărbat de 25 de ani, din Călinești, care se deplasa pe DN 7, din direcția Topoloveni spre Pitești, ar fi încercat să evite impactul cu autoturismul din fața acestuia, care oprise pentru a vira spre stânga, efectuând o manevră de evitare prin care a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un alt autoturism, care circula din sens opus. Ulterior impactului, acesta a fost proiectat în alt autoturism parcat.

New Profesional Consult 930 x 122
555×222 grota rece

Autoturismul care circula din sens opus era condus de un bărbat de 37 de ani, din Pitești, iar în urma coliziunii, conducătorul auto, precum și ocupanta locului din drepta față, femeie de 37 de ani, din Pitești, au suferit leziuni.

De asemenea, doi copii minori, ocupanți ai locurilor spate din același autoturism, fetiță de 7 ani și băiat de 9 ani, au fost transportați la o unitate medicală pentru investigații. În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat că niciunul dintre conducătorii auto nu a consumat alcool.

În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 196 din Codul Penal, iar verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut.

(Sursa foto: Facebook – Info Trafic Piteşti)

New Profesional Consult 570×90
263×587.jpg La COCOS