Guvernul are în plan pentru anul viitor un proiect de buget incluzând cote diferenţiate de impozitare pentru veniturile persoanelor fizice. Cotele ar urma să fie de 8%, 12% şi 16%, sistem care ar urma să fie introdus de la 1 ianuarie 2013 dacă USL va câştiga alegerile din toamnă.
„Viziunea fiscal-bugetară şi economică a USL va fi inclusă în proiectul de buget pe care îl prezentăm Parlamentului în septembrie sau cel mai târziu în octombrie, pentru a intra în vigoare de la 1 ianuarie 2013.
Acolo vom implementa cele mai importante măsuri ale viziunii noastre, referitoare la cele trei cote diferenţiate, de 8%, 12% şi 16%, referitoare la TVA-ul diferenţiată pentru produsele agricole şi la intenţia noastră extrem de serioasă de a reduce contribuţiile de asigurări sociale. Acum am preluat un buget din mers, iar delegaţia FMI era la Bucureşti şi nu ne-am dorit să plece fără o scrisoare de intenţie”, a spus premierul Victor Ponta.
Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, a declarat în această săptămână că, începând cu anul viitor, vor fi aplicate cote mai mici de impozitare în cazul salariilor sub 1.600 de lei.
Cota unica de 16% se menţine.
Cota unică de impozitare a fost introdusă din ianuarie 2005 de Guvernul Tăriceanu, imediat după preluarea mandatului.
Sursa: Ziarul Financiar







![[236x587px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/236x587pxBlack-Friday_epitesti.jpg)