Pentru argeşenii – destui la număr – care au treabă la sediul din blocul Mobilux al Poştei – cel mai cunoscut din Piteşti – imaginile de la locul de muncă al angajaţilor acestei importante instituţii de stat par desprinse dintr-un poem bacovian şi dintr-un film psihotic deopotrivă.
Din cauza precipitaţiilor masive, apa s-a infiltrat în structura planşeului superior şi şi-a croit drum până în sala principală a Poştei!
Adică exact în locul în care sunt şi birourile angajaţilor, dar unde sunt primiţi şi clienţii. Care clienţi ar trebui să stea cu umbrela deschisă, căci tavanul s-a lăsat şi prin el curge în anumite zone apă din belşug!
Imaginea deprimantă de aici îşi pune amprenta şi pe angajaţi, care par mai morocănoşi, dar şi pe clienţii care trebuie să fie atenţi să nu li se ude mandatele poştale sau plicurile. Se impun, aşadar, reparaţii urgente, altfel situaţia pare să se degradeze rapid…





