Eurial 263×587

Liviu Posirca, acuzat ca a comandat sechestrarea unui tanar

posirca

Primarul de la Vultureşti, Liviu Poşircă este acuzat că ar fi comandat sechetrarea unei persoane. Fostul consilier local şi preşedinte al PDL din comună, Relu Arsenescu, acuză că doi cetăţeni de etnie romă, propuşi pe lista viitorilor consilieri locali PDL, i-ar fi sechestrat şi bătut fiul, Ioan Raul, în vârstă de 20 de ani.

930 x122 grota rece
Posada Curtea de Arges 555×222

 

Fostul pedelist susţine că totul s-a întâmplat la comanda actualului primar, Liviu Poşircă (PDL), pentru a-l determina să plece în străinătate timp de o lună, până ce vor trece alegerile locale, după ce Relu Arsenescu, alături de alţi 3 consilieri locali, a făcut mai multe plângeri la DNA pe numele primarului.

 
Fiul său ar fi fost sechestrat pe 25 mai de cei doi oameni, ameninţat cu cuţitul, şi i s-a cerut să plece, împreună cu tatăl său, din ţară până când se termină alegerile. Sub ameninţare, băiatul a fost adus şi la casa primarului şi, conform fostului pedelist, obligat să îi pupe acestuia picioarele şi să îi promită că va părăsi ţara. Scena ar fi fost văzută şi de un vecin, scos din casă de gălăgia produsă afară. Cei doi bărbaţi sunt acuzaţi că l-au dus pe tânăr la domiciliu, cu cuţitul la gât, pentru a le da aproximativ 1000 euro şi bijuterii. A fost momentul când Ioan Raul Arsenescu a reuşit să scape de romi, baricadându-se în casă. Povestind tatălui grozăvia, acesta a sunat la 112. A doua zi dimineaţa, un echipaj de poliţie de la Câmpulung i-a săltat pe cei doi bărbaţi pentru audieri.   

 
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Argeş, comisar şef Dănuţ Dinu, a confirmat existenţa unei cercetări penale, derulate de poliţia din Câmpulung, afirmând că cei încriminaţi susţin o altă versiune faţă de cei acuzatori. Primarul Liviu Poşircă neagă că ar fi comandat sechestrarea, susţinând că tânărul este cunoscut că face probleme în comună. El afirmă că băiatul a fost adus la casa sa de cei doi după ce se lăudase, băut fiind, că i-a priciunuit mai multe rele primarului şi în comună. „L-au adus la mine la 1,30 noaptea să îşi ceară scuze. Dar el singur a recunoscut că a greşit, când a fost la mine. Eu am crezut că e vreo înscenare, că mă cheamă jos să mă provoace şi să mă filmeze, de asta nici nu am coborât. Este omul problemă din comună. Vă daţi seama că nu aş fi recurs sub nicio formă la aşa ceva, mai ales că acum suntem în campanie electorală. Ar fi înseamnat să arunc singur cu noroi în mine! Nu m-a interesat persoane respectivă, indiferent ce a făcut. Această familie, neavând locuri de muncă, este una problemă, nu face altceva decât să se folosească de orice pârghii ca să arunce cu noroi în mine. Eu am venit primar la Vultureşti să muncesc, nu să îmi bat joc de oameni!”, s-a apărat Poşircă.

 

[570x90px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti
263×587 grota rece