În perioada 11- 13 iunie 2012 are loc la Bucureşti o nouă ediţie a Forumului Regional al Apei. La acest important eveniment – ajuns la cea de-a 14-a ediţie – va participa şi societatea SC Apă Canal 2000 SA Piteşti. La Bucureşti vor fi prezenţi şi reprezentanţi ai Administraţiei Bazinale de Apă Argeş Vedea.
Conform unui comunicat de presă al SC Apă Canal 2000 SA, evenimentul este organizat la Palatul Parlamentului de către Asociaţia Română a Apei.
„La aceste reuniuni participă anual reprezentanţi ai operatorilor de apă şi canalizare, ai autorităţilor centrale şi locale, ai institutelor de învăţământ superior şi cercetare, ai organizaţiilor internaţionale de profil, ai Comisiei Europene şi ai Instituţiilor financiare internaţionale.
Cu această ocazie, vor avea loc reuniuni internaţionale pe teme de mare actualitate, cum ar fi: Conferinţa Sectorul serviciilor de apa convieţuieşte cu criza, Conferinţa Tehnologii noi de epurare a apelor uzate, mese rotunde cu prezentarea celor mai bune practici din Germania, Olanda, Bulgaria, etc., Expoziţia Internaţională specializată de utilaje, echipamente şi tehnologii de tratare a apei. De asemenea, operatorii de apă din ţară vor avea standuri de prezentare în cadrul spaţiilor rezervate comitetelor teritoriale.
Societatea Apă Canal 2000 SA Piteşti va participa la manifestările organizate şi va avea un stand în cadrul celui rezervat Comitetului Teritorial Argeş-Vedea. Mai multe informaţii se găsesc pe site-ul: www.araexpoapa.ro”, se arată în comunicatul citat.






