Eurial 930 x 122

pendiuc06

Locale, rezultate partiale: Pendiuc: 75%, Nicolescu peste 60%

USL a câştigat la un scor zdrobitor şi în Argeş, înscriindu-se în linia naţională. Argeşenii au dorit continuitate la nivel judeţean şi au şi ieşit la vot. Tudor Pendiuc a câştigat primăria muncipiului Piteşti cu o cifră estimată de peste 75%, iar Constantin Nicolescu a mai câştigat un mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean.

La Merişani şi la Băiculeşti, scorul este strâns, fiind vorba de doar câteva voturi diferenţă, astfel că azi noapte, numărătoarea a fost reluată.
Ieri seară, câteva zeci de simpatizanţi ai USL şi-au manifestat bucuria pentru rezultatul obţinut lângă Galeria de Artă, peste drum de sediul PDL. Democrat- liberalii au sunat la 112, astfel că imediat au sosit câteva echipaje de poliţie şi o dubă de mascaţi, dar grupul de uselişti deja se spărsese fără niciun incident. La sediul PSD Argeş, încordarea s-a menţinut pe toată durata serii.
Argeşul s-a clasat pe locul 20, la finalul zilei de votare de ieri, cu o medie de 58,34% prezenţă la vot. Dacă ne-am clasat în a doua jumătate a clasamentului, în privinţa prezenţei la vot în mediul urban – 48,37%, la prezenţa în mediul rural suntem clasaţi pe locul 15, cu 68,26%.

Rezultate parțiale:
PP-DD ar putea câștiga 2 primării, UNPR 1, PDL aproximativ 20, USL 81 de primarii.
Preşedinte CJ Argeş- Constantin Nicolescu
Piteşti – Tudor Pendiuc USL (PSD)
Curtea de Argeş – Nicolae Diaconu USL (PSD)- ; Cîmpulung – Călin Andrei USL (PNL-); Mioveni – Ion Georgescu USL (PSD- ); Topoloveni – Gheorghiţă Boţârcă USL (PSD- ); Ştefăneşti – Dorin Bărbuceanu USL (PNL-);
Albeştii de Argeş – Sava Vasile USL (PSD); Albeştii de Muscel – Ion Năftănăilă (PDL); Albota – Ion Dumitru USL (PSD); Aninoasa – Neagoe Benone (PP-DD); Bîrla – Ion Neacşu USL (PSD); Bascov – Gheorghe Stancu (PSD); Băbana – Ivan Vasile USL (PNL); Băiculeşti – Dragnea Niculae USL (PNL); Bălileşti – Ion Voican USL (PSD); Beleţi-Negreşti – Dorin Cătănea USL (PSD); Bogaţi – Ion Gîrleanu USL (PNL); Boteni – Vasile Leau USL (PSD); Bradu – Florin Frătică (PDL); Brăduleţ – Alecu Evlampie USL (PSD); Călineşti – Ionescu Gheorghe USL (PNL); Căteasca – Liviu Năstase (AAM); Cetăţeni – Ion Toader PSD; Coşeşti – Elisaveta Tudose USL (PSD); Cotmeana – Dragoş Vişan USL (PSD); Cuca – Cernătescu Gheorghe USL (PSD); Dîmbovicioara – Secăreanu Dumitru PSD; Dîrmăneşti – Emilian Ciolan USL (PSD); Domneşti – Smădu Nicolae USL (PSD); Dragoslavele – Tarbă Mihai USL (PSD); Godeni – Ion Pădureanu USL (PSD); Hîrtieşti – Petre Andrei USL (PSD); Hîrseşti – Moloiu Ionuţ USL (PSD); Lereşti – Berevoianu Ion USL (PSD); Lunca Corbului – Drăgan Gheorghe (PDL); Mălureni – Cristescu Alexandru USL (PSD); Mărăcineni – Nicolae Dascălu- PP-DD; Miceşti – Voicu Dumitru USL (PSD); Mihăeşti – Gheorghe Matei USL (PSD); Moşoaia – Ene Florea USL (PSD);

555×222 grota rece
570 X 90 CAPRA 3