Plănuiam să reiau analiza alegerilor locale şi iată că doamna Mungiu mi-o ia înainte şi publică în România Liberă un articol dedicat miturilor care s-au vehiculat în presă privind rezultatele acestor alegeri. Am citit cu invidie acest articol pentru că sunt multe idei pe care le împărtăşesc şi pe care mă pregăteam să le expun.
Am să le reiau complementar.
S-a vorbit despre preţul austerităţii plătit de PDL. Şi eu cred că acest lucru este în parte fals. Atunci când măsurile de reducere a salariilor în domeniul bugetar, reacţiile populare au fost slabe, îmi reamintesc de mitingurile sindicale penibile. Felul în care s-au luat aceste măsuri a fost însă cel care a trezit o împotrivire surdă la început. Comportamentul preşedintelui Băsescu care a anunţat aceste măsuri a fost extrem de cinic şi arogant, parcă ne aflam pe vremea lui Ceauşescu când sărăcirea populaţiei şi lipsurile cronice la alimente erau prezentate drept fericirea populaţiei. Măsurile de austeritate care se impuneau nu au fost însoţite de măsuri economice stimulative pentru întrep
rinzători. Cel mai tare a fost lovit domeniul privat al economiei, prim ministrul Boc vorbea de salarii şi pensii nesimţite, s-au redus fără nicio noimă locuri de muncă în domeniul bugetar. În plus de luarea de măsuri care în loc să însănătoşească mediul economic românesc s-au luat iniţiative care îl aduceau în pragul apoplexiei, s-a cultivat cu neruşinare numirea de incompetenţi în toate funcţiile de răspundere. S-au făcut tot felul de matrapazlâcuri pentru clientela politică, s-a furat cu neruşinare, situaţie în care au început să fie arestaţi reprezentanţi ai puterii, precum primarul pedelist Apostu de la Cluj.
Ceea ce a determinat explozia populară din ianuarie 2012 a fost aroganţa şi cinismul lui Băsescu în confruntarea cu Raed Arafat, unul dintre cei mai respectaţi specialişti în medicina de urgenţă. Nu austeritatea, ci lipsa de respect pentru specialişti şi promovarea imposturii a declanşat explozia populară.
Traian Băsescu şi guvernul Boc au ignorat această revoluţie şi am proprietatea termenilor. În ianuarie 2012 s-a declanşat o revoluţie populară împotriva imposturii. Aceasta era întruchipată de preşedinte şi de PDL. Chiar dacă dimensiunile protestelor nu erau numeric importante în Piaţa Universităţii şi în alte zeci de Pieţe din întreaga Românie ele erau continui, cu protestatari hotărâţi în pofida vremii extrem de vitrege, temperaturi extrem de scăzute, căderi de zăpadă apoteotice. Îmi reamintesc că am intrat într-o surescitare care i-au făcut pe unii să zâmbească. Mi-am anunţat prietenii din străinătate că în România a început o revoluţie şi desfăşurarea evenimentelor mi-a dat dreptate. Am participat neîntrerupt timp de 56 de zile la protestul din Piaţa Prefecturii din Piteşti. Eram o mână de protestatari hotărâţi care am întreţinut protestul. Şi acum îmi aduc aminte cu necaz cum mă rugam de camarazii politici să participe. Unul dintre ei venea, dar nu se apropia de grup, spunea că îi este frică de represaliile pedeliste. Acum văd o
grămadă de indivizi care dau năvală şi rup uşile USL pentru funcţii în care îşi arogă competenţa. Dar majoritatea sunt căzuţi la competenţa civică.
Puterea a intrat în degringoladă, primul semn fiind demiterea de către prim ministrul Boc prin SMS a ministrului de externe Baconschi. A urmat demisia guvernului Boc şi instalarea guvernului Mihai Răzvan Ungureanu. Acest guvern a fost un paliativ, nu a putut şterge impresia mizerabilă a trecutei guvernări şi câteva măsuri controversate i-au provocat căderea la moţiunea de cenzură. Din PDL se producea o hemoragie de plecări spre Opoziţie care a preluat puterea. Noul guvern Victor Ponta a fost aprobat fără probleme şi USL a preluat guvernarea. Această construcţie politica şi-a demonstrat viabilitatea câştigând alegerile locale din 10 iunie. Ideea USL îl are autor pe Crin Antonescu care a reuşit să-l convingă pe Victor Ponta că numai aşa pot înlocui PDL de la putere.
PDL se prezintă ca un partid de dreapta, reformist. Originile acestui partid sunt totuşi în FSN, PD în 1992 prezentându-se la al doilea rând de alegeri parlamentare ca PD-FSN. Trecerea lejeră la dreapta în rândurile popularilor a fost doar o manevră inteligentă produsă de Sorin Frunzăverde, actualmente în PNL. Nu văd mulţi oameni de dreapta în conducerea acestui partid. Sunt acolo oameni politici si intelectuali de dreapta, dar ei sunt mai mult marginali, nu ocupă vârful acestui partid. Se face multă vâlvă asupra acestei orientări d
e către grupul militant de intelectuali condus Vladimir Tismăneanu un liberal de stânga, în pofida eforturilor de a se prezenta ca un neoconservator. Cel mai enervantă e
ste zarva produsă de oameni care zic că sunt de dreapta şi detestă bugetarii, ei fiind însă abonaţi la bugetul statului sau la surse obscure provenite tot din finanţele statului. Acest exemplu abject este Mircea Mihăieş ajuns adjunct la ICR şi având cvasitotalitatea resurselor sale de natură bugetară.
Am mari reţineri la reformismul guvernului Boc – Băsescu. Da, reforma relaţiilor de muncă, a codului muncii a fost salutară, flexibilizând relaţiile de muncă. Chiar dacă USL şi sindicatele s-au opus nu văd în mediul economic probleme legate de această reformă. Altă reformă mult discutată a fost cea a învăţământului. Ea are impactul controlului şi exigenţei la bacalaureat, altă măsură salutară. Pensionarea profesorilor din învăţământul superior are un impact profund negativ în Universitate, în special în domeniul tehnic. Aici din motivul blocării accesului în mediul academic pe motiv de stagiu obligatoriu în producţie la începutul anilor 70 a condus azi la situaţia că majoritatea profesorilor sunt de vârstă pensionabilă. Tinerii ingineri au găsit mult mai profitabilă o poziţie în mediul economic privat sau de stat decât o poziţie în universitate, mult mai prost plătită. I
Rezultatul alegerilor este catastrofal pentru PDL, au doar 2 consilii judeţene şi 10 capitale de judeţ, dintre care doar Braşov şi Cluj oraşe mari. Victoria lui Boc ţine de un anumit regionalism ardelean. Boc este văzut de concitadinii, care suferă de mania persecuţiei, ca o victimă a miticilor bucureşteni.ar vorba aia bătrânească: „dacă n-ai bătrâni să-ţi cumperi” îşi dovedeşte din plin valabilitatea. Cea mai discutabilă reforma privea sănătatea şi ea a fost şi sursa prăbuşirii PDL.
Perspectiva alegerilor generale pe varianta uninominală în care câştigătorul ia totul sună rău pentru PDL. PDL a fost votat în mare majoritate de zona rurală şi localităţi mici luând locul PSD, partidul zonelor defavorizate. PDL este părăsit de clasa medie, toate iluziile privind caracterul reformator s-a dus pe apa Sâmbetei. Nu ştiu dacă Mihai Răzvan Ungureanu va revitaliza partidul, el fiind respins de mahării partidului care păstrează nostalgiile micului partid de stânga. Pe de altă parte nu sunt aşa de sigur că MRU are puterea să realizeze relansarea partidului. Toate acestea sună sinistru pentru viitorul PDL.
