Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism a Structura Centrală au destructurat un grup infracțional organizat, constituit din 24 de persoane, specializat în săvârșirea de fraude informatice.
În acest sens, în data de 25 iunie 2012, au fost efectuate 25 de percheziții domiciliare în județele Argeș, Teleorman, Vâlcea, precum și în municipiul București, la sediul D.I.I.C.O.T. fiind conduse 30 de persoane pentru a fi audiate.
Din grupare fac parte și trei tineri din Teleorman care locuiau în Pitești cu chirie.
Când poliția le-a bătut la ușă, aceștia s-au speriat și au încercat să scape de laptopurile pe care lucrau. Așa se face că, ieri dimineață, calculatoarele zburau de la etajul unui bloc din cartierul Gavana. Aceștia au sperat că vor distruge astfel probele pe care le căutau polițiștii.
Postau anunțuri fictive sub identități false
În perioada 2011 a 2012, membrii grupului infracțional organizat au postat anunțuri fictive de vanzare pe site-uri specializate în comerț electronic, privind vânzarea unor bunuri mobile precum automobile, ATV- uri, motociclete.
Învinuiții au folosit scripturi predefinite pentru incarcarea anunțurilor, alături de fotografii apartinand unor bunuri deja postate de alți utilizatori. După ce victimele acceptau tranzacțiile, învinuiții, utilizând identități fictive, le comunicau acestora prin e-mail detaliile tranzacțiilor, facturile false, în cuprinsul cărora erau arătate detaliile concrete ale tranzacției, precum numărul de ordine al obiectului listat, obiectul cumpărat, prețul, numele și adresa agentului, modalitatea de plată precum și solicitarea că sumele de bani aferente prețului integral sau parțial al vânzării să fie expediat către agent.
Prejudiciu de 8.000.000 de dolari
Astfel, învinuiții au indus in eroare peste 350 de victime, cetățeni străini din SUA, Canada și Marea Britanie. Prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională este de peste 8.000.000 USD.
Procurorii D.I.I.C.O.T. au colaborat in instrumentarea cauzei cu ofițerii Secret Service din cadrul Ambasadei SUA la București, precum și cu ofițeri din cadrul FBI.


![[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/930x122pxBlack-Friday_epitesti.jpg)




![[236x587px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/236x587pxBlack-Friday_epitesti.jpg)