Se rupe căruţa USL la Piteşti? Aceasta este întrebarea după ce şedinţa de constituire a Consiliului Local nu a decurs cum se aşteptau liberalii. Şi asta deoarece partenerii lor din USL de la PSD şi-au adjudecat ambele funcţii de viceprimari ai Piteştiului!
Miercuri, 27 iunie 2012, a avut loc şedinţa de constituire a Consiliului Local al municipiului Piteşti, eveniment aşteptat cu maxim interes deoarece au existat numeroase discuţii legate de alegerea viceprimarilor.
Astfel, în ultimele săptămâni PSD a insistat să aibă ambele mandate de viceprimar de la municipiul reşedinţă de judeţ, în vreme ce principalul partener din USL, şi anume PNL, a cerut să se respecte protocolul uniunii şi un post de viceprimar să fie al liberalilor.
Nu doar că acest lucru nu s-a întâmplat, ci pentru una din funcţiile de viceprimar PSD a avut un candidat surpriză. Este vorba de Laurenţiu Zidaru, profesor de informatică la „Brătianu”, care a şi ajuns viceprimar. Cornel Ionică şi-a păstrat funcţia de viceprimar, de asemenea. Radu Perianu, preşedintele PNL Piteşti care a şi candidat pentru funcţia de viceprimar, nu exlude să se ajungă în instanţă, invocând o încălcare „gravă” a protocolului USL. !
Iată care sunt însă şi membrii noului Consiliu Local al municipiului Piteşti:
Sorin Apostoliceanu (USL – PSD), Radu Bănică (Alianţa pentru Argeş şi Muscel – PDL), Moise Ciopleiaşi (USL – PSD), Gheorghe Dinescu (AAM – PNŢCD), Mircea Dinu (PP-DD), Sanda Fulga (PP-DD), Florin Gardin (USL – PNL), Cristian Gentea (USL – PSD), Anitte Ionescu (USL – PSD), Cornel Ionică (USL – PSD), Gheorghe Mălacu (AAM – PDL), Silviu Marinescu (USL – PSD), Andrei Moşteanu (USL – PNL), Mariean Neacşu (PP-DD), Mihai Oprescu (USL – PSD), Radu Perianu (USL – PNL), Marin Preda (USL – PSD), Adrian Prodănel (USL – PSD), Mihail Tudor (AAM – PDL), Dumitru Tudosoiu (USL – PSD), Nicolae Zărnescu (USL – PSD), Laurenţiu Zidaru (USL – PSD) şi Gabriela Zoană (USL – PSD).





