Cartea care a apărut la Humanitas nu am găsit-o în Biblioteca Judeţeană Argeş Dinicu Golescu, avea în schimb în raft volumul apărut la FCR. Argeş în 1996. L-am citit cu o mare plăcere fiind de fapt în pandant cu superbul volum al lui Neagu Djuvara Românii între Orient şi Occident. Autorul Radu Rosetti s-a născut în 1853 fiind fiul logofătului Răducanu Rosetti şi a domniţei Aglaia Ghica fiica ultimului domnitor al Moldovei Grigore Alexandru Ghica. Se pare că în familia Rosetti primul născut de parte bărbătească primea automat prenumele Radu. Am observat asta şi la tată şi la fiul lui Rosetti viitorul academician şi general. În casa generalului din Moxa am făcut cursuri prin anul doi. Era o casă impresionantă din cărămidă roşie. Făcea parte din marea boierime a Moldovei, a fost implicat în administraţia Românie moderne având diferite funcţii importante, dar era un distins istoric şi un dăruit povestitor. Relatările cuprinse în amintirile sale privesc viaţa marii boierimi de la începutul secolului XIX până la Unirea din 1859. Bunicul scriitorului, Hatmanul Rosetti şi-a trimis fii la studii în Bavaria la Munchen. Scriitorul la rândul său a făcut studii în Franţa şi Elveţia dar nu a finalizat studii superioare. Se observă din amintirile lui Rosetti că la începuturile secolului XIX începe desprinderea de modul de viaţă fanariot. Limba de conversaţie care era greaca este înlocuită de franceză, limbă vorbită şi de ofiţerimea rusă şi de cea austriacă. Sunt tablouri din viaţa de la moşie a marilor boieri. Autorul spune că ţăranii nu aveau o viaţă foarte grea. Asta până la Regulamentul Organic atunci când comerţul agricol al Principatelor se liberalizează. Până atunci se cultivau cereale dar pe suprafeţe restrânse pentru nevoile Devletului Otoman. După instituirea Regulamentului nevoile pentru exportul de cereale cresc simţitor şi se extind suprafeţele cultivate. Asta transformă Principatele într-un magnet pentru emigraţia evreiască din Galiţia şi Rusia. De aici provine problema evreilor din Moldova refuzaţi la împământenire după Independenţă şi la problemele legate de antisemitism.
Viaţa marii boierimi se desfăşura pe întinse moşii unde suprafeţele agricole fiind restrânse şi predominând fâneţele şi pădurile ele erau adevărate raiuri de vânătoare. Conacele boiereşti încep să se extindă viaţa prinde forme europene, se abandonează portul oriental cu şalvari, giubea şi işlic, trecându-se la pantaloni, redingotă şi joben. Aici meseriaşii evrei găsesc o oportunitate moldovenii neştiind decât moda turcească nu cea nemţească. Boierii mari se căsătorea şi divorţau între ei. Erau câteva mari familii Cantacuzino, Sturdza, Balş, Bogdan, Rosetti Ghica, Catargiu. Aceştia erau stăpânii unor moşii imense lipsind pe ţărani de drepturile strămoşeşti. Ei au o viaţă dificilă datorită în special arendaşilor de origine poloneză. Boierii moldoveni încă mai deţineau proprietăţi în Basarabia dar succesiv le vând şi legăturile cu partea din stânga Prutului scade. Se descrie în special viaţa din vremea lui Mihail Sturdza, un domnitor foarte hrăpăreţ care acumulează o avere imensă. Spre deosebire este descrisă figura luminoasă a succesorului Grigore Alexandru Ghica, vajnic unionist. Boierii cu toate defectele lor, se dovedesc mari patrioţi şi doritori de reforme chiar dacă Revoluţia de la 1848 în Moldova eşuează lamentabil. Cartea descrie şi marile necazuri aduse de stăpânirea rusească, ofiţerii ruşi vorbind franţuzeşte şi fiind mari dansatori, dar care ca soţi sunt beţivi şi bătăuşi , în fund nişte barbari şi încercând să supună întreaga Moldovă după răpirea Basarabiei în 1812.
O carte frumoasă cu parfum de vechime aristocrată.
