Am urmărit cu bună credinţă scandalul declanşat privind acuzaţiile de plagiat ale tezei de doctorat ale lui Victor Ponta. Opinia mea este că dacă el ar fi dovedit de plagiat ar trebui să-şi prezinte demisia.
Dar în momentul în care acest imens scandal care a murdărit cu căcat pe toţi oamenii oneşti din România cu acreditări academice este declanşat de Traian Băsescu, un personaj ale cărui preferinţe se îndreaptă spre tinichigii mai degrabă decât spre filosofi, toată această înscenare scârboasă îmi stârneşte greaţa. Fac apel la toţi cei de bună credinţă să mă înţeleagă, atât timp cât această situaţie jenantă se trata strict academic şi nu politic sunt dispus să accept toate opiniile. Însă în momentul în care se practică în politică discursul: plagiatorii noştri sunt mai onorabili decât ai voştri, iar doctorii noştri sunt mai puţin impostori decât ai voştri, tot ce ţine de aceste polemici sunt inacceptabile.
S-a declanşat un imens scandal care pune în discuţie şcoala superioară românească este periculos şi jenant. Desfid pe toţi care spun că am făcut o şcoală proastă. Da, am avut profesori slabi, am avut impostori, dar am avut profesori de care sunt mândru şi ieri şi azi. Dacă şcoala românească ar fi atât de proastă cum se sugerează prin această campanie mizerabilă, atunci nu am ce discuta. Sunt foarte mulţi expatriaţi de care românii şi cei care le sunt concetăţeni acum sunt mândri de ei şi asta dovedeşte că şcoala care au făcut-o aici a fost o şcoală bună!
Pe vremuri se desfăşura Universitatea de partid, un fel de şcoală de partid serală pentru politruci, alături de alte şcoli de partid cum era Universitatea Ştefan Gheorghiu (activist onest socialist folosit pentru a denumi o abjectă şcoală de politruci de partid comunist). Pentru că unii politicieni din perioada postdecembristă aveau nostalgia acestor şcoli de învăţat să munceşti cu deştu’, s-a inventat Colegiul Naţional de Apărare, Colegiul Naţional de SRI, etc., unde tot felul de fufe şi alţi precari intelectuali îşi adăugau în sivi (CV) că sunt experţi în apărare, spionaj şi alte alea.
Măcar o lecţie poate fi extrasă din această afacere mizerabilă. Trebuie scrutate doctoratele luate cu anasâna şi pe ochi frumoşi, desfiinţate şcolile doctorale din universităţi precare, şi aceste pseudo colegii naţionale.
Şi atunci când politica nu îşi mai bagă unghiile murdare în învăţământ şi educaţie, abia atunci discutăm despre probleme sensibile
academic.
