Kaia 930 x 120

pui de urs

Video – Pui de urs salvat de jandarmii argeșeni

În cursul acestei zile, jandarmii argeșeni din cadrul Postului Montan Arefu au intervenit pe D.N. 7C în zona Piscul Negru pentru salvarea unui pui de urs, în vârstă de aproximativ 4 luni.

 

Prin intermediul unui apel la numărul unic de urgență 112 jandarmii au fost alertați despre faptul că pe marginea șoselei se află un pui de urs care pare rănit și nu mișcă. După ce au ajuns la locul indicat de către apelant, au identificat puiul de urs și au solicitat prezența paznicului de vânătoare și a unui reprezentant D.S.V.S.A. Argeș pentru a analiza starea de sănătate a animalului.

„Întrucât s-a constatat că prezenta fracturi la picioarele din spate, cel mai probabil ca urmare a unei căzături de pe versant, a fost luată decizia ca puiul de urs să fie transportat la Curtea de Argeș unde va fi predat reprezentanților Gărzii de Mediu pentru a fi îngrijit, iar când starea de sănătate îi va permite, acesta va fi redat mediului său natural”, transmite IJJ Argeș.

New Profesional Consult-555×222
eurial 570×90