263×587 grota rece

Director nou la Finante

finante_publice_arges

USL continuă să îşi instaleze oamenii în funcţii de conducere la instituţiile deconcentrate din judeţul Argeş. Până acum cam jumătate din instituţii au directori noi, în special de la PSD şi de la PNL. Miercuri, 4 iulie 2012, a fost rândul Finanţelor Publice Argeş să se aleagă cu un nou şef.

[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti
555×222 grota rece

Direcţia Generală a Finanţelor Argeş are de miercuri, 4 iulie 2012, un nou director. Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a emis, în sfârşit, ordinul de numire în funcţia de director executiv a lui Petre Cojocaru, economist, angajat al instituţiei de ani de zile.

 

Petre Cojocaru lucra în funcţia de consilier în cadrul compartimentului de Ajutor de Stat, Practici Neloiale şi Preţuri Reglementate de la Finanţe.

El a mai fost director general la Finanţe pentru câteva luni în anul 1997. Acum, el a fost propus de PSD. Petre Cojocaru a venit, practic, pe un post vacant, întrucât pedelistul Dorin Falcă a făcut încă de vinerea trecută cerere de mutare pe funcţia de director adjunct (la Control Financiar), vacantând funcţia de director executiv.

Ordinul de numire ca director adjunct a lui Falcă a fost emis marţi, 3 iulie 2012.

570×90 LA COCOS
imm 263×587