263×587 grota rece

Delegarea managementului la SC Termo Calor

termoficare_debransare

Firma SC Termo Calor Confort SA ar putea fi prima din subordinea Consiliului Local al Piteştiului care ar avea management privat. Şi asta deoarece autorităţile locale iau deja în calcul delegarea managementului societăţii, prin licitaţie publică.

IMM 930×122
555×222 LA COCOS

 

Primarul Tudor Pendiuc a anunţat miercuri, 4 iulie 2012, că autorităţile locale lucrează la un proiect de delegare a gestiunii managementului la SC Termo Calor Confort SA Piteşti.

În prezent, aceasta este o societate a Consiliului Local Piteşti. Conform spuselor lui Pendiuc, delegarea managementului ar urma să fie realizată până în luna ianuarie 2013, în baza unor proceduri de licitaţie.

Una din firmele interesate de acest proeict este firma franceză Dalkia, cea care a mai cochetat cu această idee prin anul 2001, dar atunci nu s-a materializat nicio colaborare.

Totodată, primarul a spus că se caută soluţii alternative pentru combustibili, în contextul în care tariful la gaze creşte continuu.

Una din soluţii este aceea a realizării unor centrale pe peleţi („brichete”), discuţii în acest sens având loc chiar ieri la Primărie cu investitori din Germania.

570×90 MAIA
263×587 MAIA