263×587 grota rece

Val de dizolvări de firme

grafic

Economia a reintrat în recesiune, iar semnalele din mediul de business nu sunt foarte încurajatoare. Aşa se face că numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea ori s-au dizolvat a crescut în prima jumătate a anului comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, după cum reiese din datele de la Oficiul Registrului Comerţului.

Practic, companiile care şi-au suspendat activitatea în perioada ianuarie – iunie sunt cu 9% mai multe decât în primul semestru din 2011. Iar numărul firmelor dizolvate s-a dublat.

IMM 930×122
Eurial 555 x222

Şi cum criza nu pare să se termine aşa de repede, acest trend este de aşteptat să continue şi în următoarele cel puţin 6 luni.

Pe de alta parte, Argeşul ocupă locul 21 la nivel naţional din punct de vedere al creşterilor salariale nete aşteptate până la finalul anului în curs.

Conform unei alte analize a Comisiei Naţionale de Prognoză, Argeşul este pe unul dintre primele locuri din ţară din punct de vedere al creşterii veniturilor salariale în perioada 2012 – 2015. 1.527 lei pe lună a fost salariul mediu net pe lună anul trecut în judeţul nostru, iar acum este de 1.622 lei pe lună.

Creşterea estimată este de până la 1.900 lei, în funcţie de condiţiile economice. Cele mai mari salarii nete din ţară continuă să fie la Bucureşti (peste 2.200 lei pe lună).

fngcimm BANNER 570×90
263 X 587 CUMPANA 1