263×587-2 Grota Rece

În top la venitul minim garantat

saraci

Judeţul Argeş este în top la nivel naţional din punct de vedere al numărului de beneficiari de ajutoare sociale sub formă de venit minim garantat. Cu toate acestea, municipiul Piteşti – reşedinţă de judeţ – are printre cei mai puţini beneficiari din ţară – doar 74.

Din păcate, foarte mulţi argeşeni sunt nevoiţi să apeleze la ajutorul statului pentru a supravieţui de la o lună la alta. Mii de familii primesc, astfel, venit minim garantat, de multe ori acesta fiind singurul venit din familie.

[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti
555×222 LA COCOS

Conform datelor furnizate de Ministerul Muncii, la nivel naţional au beneficiat în trimestrul II al anului în curs au fost 195.437 de familii beneficiare de venit minim garantat, cu 0,3% mai multe ca în 2011.

Din nefericire, Argeşul este în top din punct de vedere al beneficiarilor, pe locul 7 la nivel naţional.

Datele arată că judeţele cu cel mai mare număr de beneficiari de venit minim garantat au fost Dolj (12.668 beneficiari), Buzău (8.740), Vaslui (8.541), Galaţi (7.717), Bacău (7.559), Teleorman (7.490), Argeş (6.794) şi Dâmboviţa (6.555). Numai pentru judeţul Argeş, sumele plătite în contul acestor ajutoare a fost de 7,47 milioane lei.

fngcimm BANNER 570×90
263×587 grota rece