263×587 grota rece

Amenzi de 10.000 de lei, în Argeș, pentru nepurtarea măștii de protecție

În ultimele 24 de ore, polițiștii argeșeni au desfășurat 23 de acţiuni punctuale, dintre care 20 au fost organizate independent de către poliţişti, 2 organizate împreună cu I.J.J. Argeş şi una cu alte structuri.

930×122 LA COCOS
555×222 LA COCOS

 

Aproape 2.500 de persoane, precum și 110 mijloace de transport persoane au fost verificate în cadrul activităților.

De asemenea, în ultimele 24 de ore, au fost verificate peste 150 de societăți comerciale, unde poliţiştii, alături de celelalte structuri cu care acționează în sistem integrat, au instruit reprezentanţii tuturor agenţilor comerciali și centrelor comerciale verificate cu privire la măsurile dispuse pentru respectarea normelor de prevenire a infectării și combatere a răspândirii coronavirusului.

Ca urmare a abaterilor constatate, poliţiştii argeşeni au aplicat, conform Legii 55/2020, un număr de 160 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 11.000 de lei, după cum urmează:

930 x122 grota rece
Eurial 555 x222

– 159 de sancțiuni, în valoare de 10.000 de lei, ca urmare a nepurtării sau purtării necorespunzătoare a măștii;

– o sancțiune, în valoare de 1.000 de lei, unei persoane care nu a respectat măsura izolării/carantinări.

Inspectoratul de Poliție al Județului Argeș transmite:

„Activitățile polițiștilor argeșeni, alături celelalte structuri cu care se acționează în sistem integrat, vor fi intensificate la sfârșitul săptămânii, pentru purtarea măștii, respectarea normelor de acces în restaurante, organizarea în spațiile comerciale și respectarea limitărilor programului de lucru.”

 

570×90 MAIA
263×587 grota rece