930 x122 grota rece

lucrări de modernizare

Lucrare de anvergură în Piteşti

Au început lucrările de amenajare pe lângă pârâul Turcești, pentru combaterea eroziunii canalului de scurgere.

Citiți și: Banii pe care îi așteaptă toți copiii de la ,,Aripi”! Aici se formează viitorii fotbaliști!

Erodarea malurilor, pe tronsonul cuprins între două podețe aflate în zona intersecției străzii Dimitrie Butculescu cu strada Valea cu Tei, punea în pericol alte lucrări existente în zonă, canalul având capacitate de tranzitare a debitelor maxime, a transmis municipalitatea.

Pentru combaterea eroziunii canalului de scurgere, au fost realizate lucrări de amenajare pe o lungime de 33 m, începând de la podețul de acces spre proprietăți (strada Dimitrie Butculescu / strada Valea cu Tei) până la podul de la intersecția străzilor Dimitrie Butculescu și Valea cu Tei. Valoarea investiției este de 123.567,82 lei fără TVA, precizează Primăria Piteşti.

Citiți și: Investiții importante pentru învățământul din Pitești

 

 

Canalul Valea cu Tei face parte din rețeaua pluvială aferentă cartierului Războieni, fiind amplasat pe Valea Geamăna Mică (Turcești), pe domeniul public al municipiului Pitești, în amonte de podul de pe D.N. 65, zona dintre intersecția străzii Dimitrie Butculescu cu strada Războieni și intersecția dintre strada Slt. Emil Simionescu și Bd. Calea Craiovei (D.N. 65).

Principalele avantaje ale investiției sunt: asigurarea dirijării apelor meteorice, realizarea circulației auto și pietonale în condiții de siguranță, precum și adaptarea la necesitățile actuale ale populației.

[555x222px]KV_WinterSale_epitesti

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

NOR EXPRES 570×90