Acesta este cred că al treilea studiu scris de Marta Petreu. Primul a fost Diavolul şi ucenicul său: Nae Ionescu – Mihail Sebastian şi apoi De la Junimea la Noica – Studii de cultură românească. Trebuie să recunosc faptul că aceste studii culturale scrise de doamna Petreu sunt extrem de incitante. În primul rând că dezbat probleme extrem de delicate şi controversate privind cultura românească. Marta Petreu nu se sfieşte în aceste studii să abordeze teme şi atitudini cu repercusiuni şi în actualitate. Studiile Martei Petreu se referă la antisemitism, relaţiile românilor cu evreii. Sunt teme care afectat în primul rând viaţa culturală şi politică românească interbelică dar care au rezonat şi în epoca postbelică fiind îngropate însă de imensa ipocrizie şi de fariseismul tipic comunist. Între timp majoritatea evreilor români a emigrat spre Israel, dar reziduuri ale vechilor demoni sunt şi azi prezente în diverse dispute şi arată că multe probleme nu sunt nici azi lămurite.
Aşa că studiile Martei Petreu sunt salutare şi binevenite!
Pe vremea când aveam 10 -11 ani devenind un avid cititor eram încurajat de doamnele bibliotecare (erau încă doamne, nu deveniseră tovarăşe) de la Palatul Pionierilor mă îndemnau să scriu compuneri despre cele citite. Azi pe blog refac şi reiau un obicei din copilărie. Consideraţiile mele nu au pretenţia de a fi recenzii de specialist, de cititor profesionist de cultură, ci sunt doar nişte impresii de diletant.
Dra să revin la cartea de faţă.
Marta Petreu ne prezintă pe cam 400 de pagini activitatea de tinereţe a lui Emil Cioran, unul din triada mirabilă a culturii române afirmate în Occident alături de Mircea Eliade şi de Eugene Ionesco. Toţi trei au scris în limba franceză, Eliade doar cărţile ştiinţifice, Ionesco şi Cioran devenind scriitori franceji!
În cartea Martei Petreu este prezentat tumultoasa epocă a generaţiei ’27 a culturii române care a reprezentat un moment excepţional de efervescenţă culturală a României Mari, patria sub care se reuniseră fără excepţie toate provinciile româneşti. Este mirabilul eveniment de la sfârşitul Primul Război Mondial numit de noi românii şi Războiul de Reîntregire.
Şi ca să se împlinească şi multdoritul de E. Lovinescu sincronism al societăţii româneşti cu Europa Occidentală a apărut şi în România Mare o mişcare extremistă cu nuanţe foarte autohtone. Este vorba de Garda de Fier – Legiunea Arhanghelului Mihai. Liderul acestei mişcări violent antisemite, mistice pe linia unui ortodoxism militant, cu un sinistru cult al morţii şi sacrificiului martirizat a fost Căpitanul Corneliu Zelea Codreanu. Mişcarea a fost îmbrăţişată de numeroşi intelectuali de elită. Este foarte curios pentru că liderul Codreanu nu era de loc un orator demagog precum Hitler, corespondentul german. Se pare că poseda o carismă specială care impresiona adânc. Primul său discurs la Cameră după alegerea în Parlament a fost un fiasco, mărturisit de Codreanu, el se vedea interpelat de deputaţi ca un criminal şi ar fi fost tentat să scoată revolverul. Spiciul pregătit de Nichifor Crainic nu a avut niciun efect pentru că oratorul Codreanu s-a încurcat şi a părăsit tribuna marcat de impresiile sale. Pentru mine pare absolut de neînţeles cum intelectuali de mare calibru au putut fi atraşi de această mişcare. Pentru că orice justificări ar încerca şi apologeţii de azi al legionarismului mişcarea a debuta cu crima lui Codreanu împotriva prefectului Manciu şi a lui Ion Moţa împotriva lui Vernichescu. Legiune condusă de Căpitan se remarcă prin crime politice de mare anvergură culminând cu asasinarea lui I.G. Duca primul Ministru al României în decembrie 1933. Mişcării legionare se alătură în 1932 şi Vasile Marin un adevărat ideolog al acestei mişcări fundamentându-i bazele şi dezvoltându-le alături de Pentru legionari a lui C. Z. Codreanu. Moţa şi Marin pleacă în Spania şi sunt martirizaţi la Majadajonda. Dacă în Spania plecau comuniştii care şi-au construit legenda din participarea la Brigăzile Internaţionale iată că şi extremiştii de dreapta luptau alături de Franco.
Cioran după studii de filosofie la Bucureşti unde doamna Petreu remarcă aroganţa ardelenească faţă de compatrioţii regăţeni, pleacă la o bursă de doctorat în Germania. Aici este fascinat de nazism şi de Hitler. Începe să transmită în presa românească articole entuziaste privind evenimentele din Germania.
Reîntors în România scrie mai multe cărţi dintre care cea mai importantă şi tulburătoare este Schimbarea la faţă a României. Această carte spune doamna Petreu este cea mai violentă şi critică scriere a unui român despre români. Cioran vrea o Românie cu destinul Franţei şi populaţia Chinei, vrea o Românie agresivă şi imperialistă. Ideile lui Cioran sunt naziste şi bolşevice în acelaşi timp dorind o acţiune de dezvoltarea accelerată economic şi spre deosebire de legionari neavând nicio nostalgie a unui trecut aurit. Se vede aici mesianismul tipic ardelenesc de acţiune de emancipare. Cioran este puternic influenţat de tezele lui Spengler din Declinul Occidentului. El consideră pe bună dreptate că suntem o naţiune mică fără mare influenţă culturală şi politică şi că trebuie să facem ceva, să devenim imperialiştii Balcanilor. Cel mai tare m-a atins o expresie a lui Cioran: România este mai mult geografie decât istorie. Cu tristeţe mărturisesc că Cioran are dreptate. România este un concept apărut abia la jumătatea secolul al XIX-lea. În istoria europeană au apărut principatele carpato-dunărene la începutul secolului al XIV-lea cu o existenţă independentă de abia până la începutul secolului al XVI-a când cad sub stăpânirea otomană. Ele se numeau Moldova şi Valahia sau în unele document Ţara Românească. De abia cu apariţia naţionalismului şi a conştiinţei naţionale prin secolul al XVIII-lea în Ardealul stăpânit de unguri, patrioţii şi naţionaliştii români gândesc la un stat unitar al românilor. De aceea Nicolae Bălcescu reinventează mitul lui Mihai Viteazul primul care reuneşte sub sceptrul său aceste trei provincii româneşti. În acest sens Cioran scrie despre unguri ca duşmani tradiţionali şi de spre evrei ca uzurpatori ai iniţiativei capitaliste în România.
Cartea a trezit reacţii contradictorii, doar o reacţie de conivenţă de la Codreanu căruia i se trimite carte de către autor. Dacă despre Eliade şi Noica se poate spune că au aderat la legionarism, Cioran rămâne un admirator şi cam atât. Ne spune doamna Petreu.
Cioran reuşeşte să plece din România în Franţa în 1937 şi se stabileşte acolo. Cu timpul începe să se lepede de toate adeziunile tinereţii de acre se ruşinează. Se ruşinează de condiţia de aparţinător al unei culturi mici şi de român şi se decide să devină scriitor francez. Continua să scrie lucruri rele despre compatrioţi trezind reacţio de dezaprobare în România, iar o scrisoare publică adresată lui Constantin Noica constituie baza unui proces în care Noica şi alţi intelectuali sunt condamnaţi la ani grei de puşcărie.
Ionescu, singurul care respinge vehement legionarismul şi extremismul are cuvinte dure la adresa lui Eliade, Noica şi Cioran. Toate aceste opinii se regăsesc parabolic în piesa lui Rinocerii.
Cioran va regreta tot restul vieţii opiniile tinereţii şi cade în cealaltă extremă în a lăuda pe evrei. Acceptă republicarea cărţii sale Schimbarea la faţă a României cu revizuiri şi cu scoaterea capitolelor despre unguri şi evrei.
Are şi un urmaş care-l influenţează ideologic, anume Horia Roman Patapievici care în Idei şi blocaje reia tezele cioraniene privind cultura română.
Doamna Marta Petreu reuşeşte să reînvie o epocă să pună întrebări incitante să creeze controverse.
Din aceste motive merită să citeşti cartea ei!
