EcoMoto 930×122

ponta

Argesul, in guvernul Ponta

In urma negocierilor din cadrul USL, au fost împărţite portofoliile, dar numele nu sunt bătute în cuie. De asemenea, UDMR nu va fi la guvernare, după ce liberalii au ameninţat chiar cu ieşirea de la guvernare. 

 

Vom avea cel puţin 23 de portofolii, faţă de cele 20 de până acum. Daniel Constantin, proaspătul deputat de Argeş, va fi ministru al Agriculturii.  De asemenea, în guvern vor fi trei posturi de viceprim-miniştrii: două cu portofolii- PSD şi PNL şi unul fără portofoliu, pentru UNPR.

 

Bursa zvonurilor

Conform informaţiilor cei trei vicepremieri ar fi Daniel Chiţoiu (PNL), Liviu Dragnea (PSD) şi Gabriel Oprea ( singura funcţie ministerială a celor de la UNPR). De asemenea, Ministrul Finanţelor şi cel al Educaţiei se vor sparge. Vom avea două ministere, la prima vedere, doar pentru a oferi un loc de ministru pentru câte un „mare politician”: ministerul Bugetului şi cel al Marilor Proiecte. Ecaterina Andronescu ar putea renunţa la mandat. Rectorul Universitatii Politehnice din Bucureşti, Mihnea Costoiu are şanse mari să fie numit noul ministru al Educaţiei şi cercetării. Se pare că Ecaterina Andronescu nu îşi mai doreşte să fie din nou ministru. Ministru delegat la Cercetare ar putea fi Remus Pricopie, rectorul SNSPA. Secretarul de stat în cadrul Ministerului Finanţelor, Liviu Voinea, ar putea deveni noul ministru al Bugetului, în timp ce Varujan Vosganian sau Daniel Chiţoiu ar putea primi portofoliul ministerului Finanţelor.

Cum ar arăta guvernul Ponta II

Premier- Victor Ponta

Vicepremieri

Gabriel Oprea – va coordona toate structurile guvernamentale cu atribuţii în domeniul ordinii publice, securităţii şi apărării naţionale

Daniel Chiţoiu – va coordona toate structurile guvernamentale cu atribuţii în domeniul economic

Liviu Dragnea – va coordona toate structurile guvernamentale legate de administraţie şi dezvoltare regională

1. Ministerul Apărării Naţionale – Mircea Duşa

2. Ministerul Finanţelor Publice – Daniel Chiţoiu /Varujan Vosganian

3. Ministerul Comerţului şi Mediului de Afaceri – Daniel Chiţoiu

4. Ministerul Energiei – Iulian Iancu

5. Ministerul Sănătăţii – Eugen Nicolăescu

6. Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului – Ecaterina Andronescu/ Mihnea Costoiu

ministru delegat Cercetare- Remus Pricope/ Serban Valeca

7. Ministerul Turismului – Eduard Hellvig/ ministru PC

8. Ministerul Administraţiei şi Internelor – Dan Nica

9. Ministerul Dezvoltării Regionale – Liviu Dragnea

10. Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale – Sebastian Ghiţă/ Dan Nica

11. Ministerul Afacerilor Externe – Titus Corlăţean

12. Ministerul Marilor Proiecte – Dan Şova

13. Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Regionale – Daniel Constantin

14. Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii – Relu Fenechiu

15. Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional – Puiu Haşotti

16. Ministerul Justiţiei – Mona Pivniceru/ Tudor Chiuariu

17. Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale – Alexandru Cordoş/ Ilie Sârbu

18. Ministerul Sportului – Alin Petrache

19. Ministerul Mediului – Rovana Plumb

va exista şi un ministru delegat pentru Ape, Păduri şi Pescuit

20. Ministerul pentru Dialog Social – Liviu Pop

21. Ministerul Fondurilor Europene – un tehnocrat

Premierul Victor Ponta a anunţat că joi vor fi finalizate structura guvernului şi programul de guvernare. Tot joi, pot fi audiaţi miniştrii, iar vineri ar urma să primească votul de încredere, astfel încât sâmbătă să fie organizată prima şedinţă a noului guvern.

555 X 222 POSADA 2

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

570 X 90 POSADA 3