În data de 28 ianuarie, Ministrul Agriculturii din Irlanda, Simon Coveney, a cărui ţară a ajuns, prin rotaţie, la cele şase luni de preşedinţie UE, a confirmat că miniştrii agriculturii din UE vor finaliza în luna martie propunerea pentru reforma Politicii Agricole Comune (PAC), cu scopul de a ajunge la un acord garantat cu Comisia Europeană şi cu Parlamentul European până la finalul lunii iunie. Însă aceste planuri ar putea fi puse în pericol de neînţelegerile cu privire la bugetul UE pentru 2014-2020 (cadrul financiar multianual, sau CFM).
Impact
- PAC va rămâne în mare parte neschimbată, menţinând preţurile la produse alimentare destul de ridicate.
- Preţurile alimentelor pot fi mai degrabă influenţate de producţia globală (relativ fixă) şi de cerere (aflată în creştere), decât de negocierile asupra PAC
- Înţelegerile cu privire la CFM nu se vor baza pe sau răsfrânge asupra PAC, ci vor discuta dimensiunile problemei, devenită acum zona în jurul căreia se concentrează principalele dezbateri politice
- Este foarte posibil ca rezultatul să confirme tendinţa către fermele mari integrate în lanţul trofic.




![[570x90px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/570x90pxBlack-Friday_epitesiti.jpg)
