930×122 CAPRA 5

mihai marin

Primarul fugar va fi adus la Psihiatrie!

„Aventura” primarului Mihai Marin din Beleţi Negreşti, judeţul Argeş, este departe de a fi încheiată. În acest moment, edilul este internat în spital sub supraveghere.

Citiți și: Argeş: Edilul care a dat foc Primăriei, trimis în judecată

Vă reamintim, acesta a suferit răni în urma unui accident pe care tot el l-a provocat, pe drumul din defileul Jiului, judeţul Gorj.

Surse din poliţie ne-au transmis că oamenii legii îl aşteaptă la audieri, însă acestea vor avea loc după ce Mihai Marin va fi externat.

Citiți și: Primarul fugar – Mihai Marin, a fost găsit si este la Spital. Poliția a intrat pe fir

VIDEO – PRECIZĂRI FLORIN POPA, PURTĂTOR DE CUVÂNT ÎN CADRUL IPJ ARGEŞ

 

Primarul Mihai Marin va fi condus la o expertiză psihiatrică – este informaţia de ultimă oră obţinută de ePiteşti.

Astfel, se va stabili dacă a avut discernământ pe parcursul celor două zile de „telenovelă” care a debutat odată cu incendierea instituţiei pe care o „păstoreşte”.

555×222 grota rece
570 X 90 CAPRA 3