263 x 587 eurial

Preşedintele Lupattelli a ajuns în Piteşti

Gian-Francesco-Lupattelli

Gian Francesco Lupattelli, preşedintele Asociaţiei Capitalelor Europene ale Sportului (ACES), a ajuns astăzi în Piteşti. Municipiul-reşedinţă de judeţ al Argeşului a fost desemnat anul trecut, la Bruxelles, „Oraş European al Sportului în 2013”, iar vizita oficialului european este una de verificare a condiţiilor oferite de oraşul nostru pentru competiţii şi sport de masă.

[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti
555×222  MAIA

El a fost preluat astăzi de la aeroportul „Henri Coandă” de o echipă a Primăriei Piteşti, iar la ora 15 a fost primit de primarul Tudor Pendiuc, cu care a avut o serie de discuţii referitoare la programul vizitei. După primirea oficială a delegaţiei de la Bruxelles, aceasta a vizitat oraşul.

Mâine sunt programate vizite la Bazinul Olimpic, Stadionul „Nicolae Dobrin”, Sala Sporturilor şi la alte obiective importante din punct de vedere sportiv din municipiu.

Pentru luni, ultima zi a vizitei, este anunţată o conferinţă de presă, în care vor fi expuse concluziile evaluării. La conferinţă va participa și europarlamentarul Cătălin Ivan, de la PSD, unul dintre principalii susţinători la Bruxelles ai Piteştiului pentru a primi titlul de „Oraş European al Sportului”.

570×90 MAIA
263×587 MAIA