Eurial 930 x 122

colegiul pedagocic

Tragedie în Argeș – O elevă de 18 ani a murit. ”Își dorea să devină învățătoare.”

Colegiul National Pedagogic „Carol I” din Câmpulung este în doliu. 

Citiți și: ,,Cum v-ați trăi ultima săptămână din viață?” Răspunsul cutremurător!

O elevă s-a stins din viață la doar 18 ani. Maria era elevă în clasa a XII A, profil educator-învățător.

Visul ei cel mai mare era să ajungă la catedră și să poată preda.

Citiți și: Argeș. Tragedie: Ioana, 17 ani – a murit!

Cadrele didactice, directorul unității de învățământ, dar și colegii fetei sunt dărâmați de această tragedie.

Potrivit directorului colegiului, Radu George, fata suferea de afecțiuni medicale, fiind internată de o lungă perioadă de timp în spital.

Fata avea probleme de sănătate. De un an jumătate era internată în spital. A fost școlarizată în spital, era elevă în clasa a XII-a. Își dorea foarte mult să fie învățătoare. E o mare tragedie. Eu am o durere de…greu îmi revin.”, transmite directorul Radu George pentru ePitești.ro.

Pe pagina de Facebook a unității de învățământ, colegii și cadrele didactice au transmis un mesaj de rămas bun pentru cea care le-a fost elevă, colegă și prietenă.

Nimeni nu merită să părăsească lumea aceasta frumoasă la 18 ani, nimeni… Cu atât mai puțin un suflet bun și inocent, blând, generos, cald și credincios ca al Mariei. A fost iubită mult, foarte mult, extraordinar de mult de atâția oameni… de familie, de prieteni, dar și de noi, colegii ei și doamna dirigintă.

Nu era nimeni în clasa noastră care să aducă mai multă energie, vivacitate, voie bună în fiecare dimineață. Nu era nimeni care să glumească atât de ghiduș, dar totuși respectuos cu profesorii, care să vadă numai aspectele bune în orice și care să trăiască atât de pasional și intens fiecare emoție.

Simțim că Maria a lăsat un gol printre noi, dar și în noi, dar ne consolăm gândindu-ne că a ajuns acum într-un loc mai bun, mai fericit, aproape, foarte aproape de Dumnezeu, pe care îl iubea atât de mult, și căruia i-a dedicat întreaga sa viață!

Suntem alături de familie și să te odihnești în pace, Maria!

555×222  MAIA
eurial 570×90