Kaia 930 x 120

incendiere

Argeş: Edilul care a dat foc Primăriei, trimis în judecată

În ziua de 03 februarie a.c., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Orașului Topoloveni au finalizat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de violarea sediului profesional, distrugere și sustragerea sau distrugerea de înscrisuri.

Citiți și: Bărbatul care a încercat să dea foc apartamentului fostei soții a fost reținut

În dosar este vizat Mihai Marin, primarul comunei Beleţi-Negreşti din judeţul Argeş. Acesta se află în arest preventiv, la Spitalul Penitenciar Mioveni. Potrivit deciziei judecătorilor de la Judecătoria Topoloveni, acesta are termen de arest preventiv până pe 14 februarie a.c., inclusiv, dată la care va fi supusă instanţei, cel mai probabil, o nouă cerere de prelungire a detenţiei pentru edil.

 

 

Citiți și: Video – Primarul Mihai Marin a fost reținut! Acesta a recunoscut acuzațiile

 

„Din cercetări s-a stabilit că, în noaptea de 12 spre 13 decembrie 2021, un bărbat de 53 de ani, din Beleți-Negrești, ar fi pătruns în clădirea administrativă din localitatea de domiciliu, unde ar fi incendiat mai multe încăperi și înscrisuri.

Reamintim că, în seara zilei de 16 decembrie 2021, după administrarea probatoriului, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, ulterior fiind prezentat, de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Topoloveni, în fața instanței, care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.

Dosarul cauzei va fi înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni, cu propunere de trimitere în judecată”, precizează IPJ Argeş într-un comunicat.

[555x222px]Joia-_pentru-copii_epitesti
New Profesional Consult 570×90