Un proiect de lege inițiat de un grup de parlamentari USR propune ca doar absolvenții de liceu care dețin diplomă de bacalaureat să poată să se înscrie la școlile postliceale sanitare, potrivit edupedu.ro
În prezent, legea prevede că au dreptul să se înscrie în învățământul postliceal, absolvenții de liceu, indiferent că au sau nu diplomă de bacalaureat.
Dacă propunere legislativă inițiată de USR va ajunge să se aplice, tinerii care nu dețin diplomă de bacalaureat nu se vor mai putea înscrie la școlile postliceale sanitare.
Această condiție nu va fi însă obligatorie și în cazul celorlalte școli postliceale cu alt profil.
Proiectul prevede că:
“Au dreptul să se înscrie în învățământul postliceal, în condițiile alin (8), absolvenții de liceu, cu sau fără diplomă de bacalaureat. Prin excepție, au dreptul să se înscrie la școlile sanitare postliceale doar absolvenții de liceu care dețin diploma de bacalaureat”.
În expunerea de motive a proiectului, se arată următoarele:
„Asigurarea calității resursei umane din Sănătate este un imperativ pentru România. Personalul medical bine pregătit, cu aptitudini individuale, cunoștințe solide și abilități interpersonale este premisa esențială a unui act medical de calitate. În fapt, cea mai importantă resursă în domeniul sănătății este resursa umană.
Reforma în domeniul sănătății implică și educația/formarea medicală continuă, re-certificarea periodică și dezvoltarea profesională pe tot parcursul vieții a personalului medical.
Asistentul medical este placa turnantă a echipei medicale care îngrijește pacientul. Este adesea primul contact al pacientului cu sistemul de sănătate și de cele mai multe ori persoana care relaționează cel mai mult cu acesta pe perioada petrecută în unitățile sanitare.
Dincolo însă de abilități de comunicare umană empatică, de înțelegerea contextului vulnerabil al persoanei umane în condiții de boală, asistentul medical trebuie să aibă cunoștințele medicale solide, consolidate sau înnoite permanent. Să fie capabil să înțeleagă și să preia indicațiile medicului, să fie conectat perfect la toate etapele actului medical, să fie capabil de a absorbi cunoștințe și competențe noi.
Medicina se reînnoiește permanent, se schimbă paradigme periodic, apar noi modalități de investigare și tratament. Este un domeniu care necesită bune abilități cognitive, capacitatea de a învăța și a deprinde competențe rapid și constant.
La ora actuală nu este necesar bacalaureatul pentru ca un absolvent de liceu să se înscrie și să urmeze cursurile școlii postliceale sanitare. Considerăm ca promovarea examenului de bacalaureat este un filtru esențial pentru selecția calității resursei medicale din domeniul sanitar.”
Sursă foto principal: zi-de-zi.ro






![[236x587px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/236x587pxBlack-Friday_epitesti.jpg)