- Publicat de: Ionela Iordachita
- 21-02-2022, ora 14:30
- Știri
Nunțile, mai scumpe în 2022
În anul 2022, cei care vor să-și organizeze nunta vor trebui să scoată mai mulți bani din buzunar, deoarece și acestea sunt afectate de ”trendul” scumpirilor.
Vestea proastă cade ca un trăsnet în special peste cei care și-au tot amânat evenimentul din cauza pandemiei.
De la începutul anului deja s-au înregistrat scumpiri la achiziționarea materiei prime, iar veștile nu sunt deloc bune. Până în vară prețurile continuă să crească, putând chiar să se tripleze.
Chiar dacă prețurile se modifică, unele restaurante oferă servicii complete atunci când vine vorba despre o nuntă, astfel că mirii care aleg să meargă pe recomandările restaurantului beneficiază de o reducere de 10-15 la sută.
De asemenea, există și restaurante care fac excepții și nu modifică prețul pentru mirii care au încheiat deja contracte în perioada pandemiei.
Și fotografii își majorează prețurile pentru ședințele foto dedicate nunților. Dacă înainte de pandemie, prețurile porneau de la 550 de euro, de anul acesta, pozele de nuntă vor ajunge să coste până la 700 de euro, potrivit Digi24.
Cum au crescut cheltuielile de nuntă în 2 ani (2020 în comparație cu 2022)
Meniu restaurant : 140 de lei –> 170 de lei
Foto-video: 3.500 de lei –> 4.300 de lei
DJ: 2.000 de lei –> 3.500 de lei
Machiaj mireasă: 250 de lei –> 280 de lei
Invitații nuntă: 1,20 lei –> 1,60 lei
Cheltuielile pot crește cu mult mai mult în cazul în care mirii doresc să aibă muzică live la petrecere. Pentru astfel de servicii, aceștia trebuie să scoată din buzunar câteva mii de euro în plus.
Sursă: Digi24
Foto descriptiv: Pandurul