[236x587px]TârgDeJucării_epitesti

Liderii USL Argeş susțin că Uniunea nu se rupe

Reactii.USL.Ponta

Liderii USL Argeş susţin că, în ciuda problemelor apărute ca urmare a nominalizărilor făcute de Victor Ponta pentru șefia DNA şi a altor instituţii importante din domeniul Justiţiei, Uniunea nu va avea de suferit. Deşi mutările lui Ponta nu convin tuturor, useliştii argeşeni preferă să minimalizeze incidentul care a zguduit structura lor politică.

930 x122 grota rece
555×222 LA COCOS

„Prefer să nu comentez eu de aici ce decizii se iau la Bucureşti. Sunt sigur că domnul Ponta a avut o logică anume pentru care a luat hotărârea respectivă. Sigur este că USL nu se rupe, nici nu se pune problema!”, a declarat astăzi Constantin Nicolescu, preşedinte al PSD Argeş şi copreşedinte al USL Argeş, într-o conferință de presă la care au participat și liberalul Ion Popa și conservatorul Dănuț Bulf.

„USL nu este în pericol să se rupă! În timp, apar anumite dificultăţi, dar se vede că putem să le depăşim. Decizia aparţine exclusiv ministrului Justiţiei, care în acest moment este domnul Ponta. Vom trece peste toate problemele, deşi mai sunt nemulţumiri, aşa cum au fost şi cele din Piteşti, când s-a încălcat protocolul Uniunii, iar PSD a obţinut al doilea post de viceprimar, deşi postul era al PNL”, a spus, la rândul său, Ion Popa, preşedinte al PNL Argeş şi copreşedinte al USL Argeş.

În fine, Dănuţ Bulf, prim-vicepreşedinte al PC Argeş, a declarat: „Nu există nicio discuţie de rupere a USL! Sunt diferenţe inerente într-o Uniune, sunt discuţii ca în orice alianţă, dar nu se pune problema să se distrugă o structură care este foarte solidă în Argeş şi în toată ţara”.

570×90 MAIA
263×587 grota rece