263×587.jpg La COCOS

Ion Cornel Lazăr: „România este stabilă economic”

Ion.Cornel.Lazar

Ion Cornel Lazăr, preşedintele Partidului Conservator Argeş, susţine că situaţia economică a României pare să fie din ce în ce mai bună. Liderul PC se bazează pe cele mai recente date statistice furnizate de autorităţile în domeniu.

930X122 MAIA
New Profesional Consult-555×222

„Stabilitatea politică a generat, iată, şi stabilitate economică, deşi pe alte pieţe europene sunt turbulenţe, iar cifrele vorbesc de la sine. Astfel, Institutul de Statistică a anunţat o creştere estimată a economiei în 2012 de 0,7% în termeni reali, cu mult peste ritmul anticipat anterior, de 0,3%. Practic, România este singura ţară din regiune cu evoluţie economică pozitivă, iar datele preliminare arată că şi în 2013 se merge pe aceeaşi direcţie. De asemenea, deficitul comercial a atins cota minimă din ultimii 10 ani, iar toţi parametrii conveniţi cu partenerii internaţionali sunt în limitele normale. Stabilitatea economică înseamnă că se poate asigura plata salariilor şi pensiilor, că s-au reluat plăţi din fondurile europene prin deblocarea unor proiecte importante, iar Guvernul are noi măsuri în plan. Se doreşte, astfel, ca de la 1 iulie să se scadă TVA la pâine, iar de la 1 ianuarie 2014 ar putea fi posibilă reducerea CAS cu 5%, în timp ce statul ajută agricultura inclusiv prin măsuri de reconstrucţie a sistemului de irigaţii.

Sperăm ca şi pentru situaţia de la Oltchim Râmnicu Vâlcea şi de la petrochimia din Piteşti să se găsească rapid soluţii de detensionare. Chiar dacă lucrurile par să fi intrat într-un impas, suntem siguri că Guvernul are permanent ca preocupare identificarea celor mai bune soluţii pentru angajaţii acestor două companii”, declară Ion Cornel Lazăr.

570 X 90 CAPRA 3
263 x 587 eurial