New Profesional Consult 930 x 122

nor

Norul toxic nu se deplasează spre teritoriul României

Directorul ANM, Elena Mateescu, a transmis că România nu va fi traversată de norul toxic care provine din Ucraina. Și Ministerul Mediului a făcut precizări în acest sens.

Citiți și: (VIDEO) PITEŞTIUL, MĂTURAT DE PRAFUL SAHARIAN

„[…] Confirmăm că nu există o legătură cu ceea ce se întâmplă în Ucraina, datorită circulației dinspre sector nord-estic, pentru că intensificările au fost mult mai puternice în zona bazinului Mării Negre. Monitorizăm permanent”, a transmis Elena Mateescu într-un briefing de presă la Guvern.

„Astăzi, în intervalul 08:00 – 20:00, Dobrogea, jumătatea de est a Munteniei și sud-vestul Moldovei se află sub avertizare Cod Galben de vânt puternic, care ar putea atinge, la rafală, peste 65 km/h și chiar 80 km/h, în zonele montane.

În acest context, în Municipiul București și în mai multe zone aflate sub avertizare s-a constatat fenomenul de resuspensie a particulelor de praf atmosferic depuse pe sol, în special PM10, care a fost antrenat de rafalele de vânt, determinând creșteri ale valorilor înregistrate de stațiile de monitorizare a calității aerului. Specialiștii #APM București estimează că valoarea limită pentru media zilnică la indicatorul PM10 – 50 mg/mc ar putea fi depășită în cursul zilei de astăzi la unele dintre cele 9 stații de monitorizare.

Este important să precizăm că niciun alt indicator măsurat (monoxid de carbon, dioxid de sulf, dioxid de azot, ozon etc.) nu prezintă creșteri semnificative, nicăieri pe teritoriul României.

De asemenea, respingem ferm orice speculație care exprimă un raport de cauzalitate între fenomenul descris mai sus și poluarea produsă în zona de conflict militar din Ucraina. Modelările realizate de #ANM arată foarte clar că, în perioada următoare, nu se preconizează o deplasare a norului poluant dinspre Ucraina spre teritoriul României. Orice potențială creștere a emisiilor ar fi detectată imediat de stațiile #RNMCA, în special de cele din nordul și estul țării și ar fi comunicată public de către Agenția Națională pentru Protecția Mediului.

Acest fenomen al resuspensiei particulelor de praf în condiții de vânt puternic și pe fondul fenomenului de secetă pedologică extremă reprezintă, în schimb, un indicator important asupra modului în care sunt salubrizate străzile și drumurile, al felului în care sunt protejate șantierele de construcții, precum și al numărului mare de terenuri neacoperite cu vegetație, în special în apropierea aglomerărilor urbane.

Deși astfel de fenomene sunt rare, autoritățile publice locale trebuie sa acorde o atenție sporită asupra măsurilor ce le revin în planul de calitate a aerului, în special în ceea ce privește salubrizarea eficientă și gestionarea suprafețelor verzi.”, a explicat Ministerul Mediului.

Vă reamintim, în această dimineață au apărut mai multe informații potrivit cărora norul toxic ar fi urmat să ajungă deasupra țării noastre. Aceste afirmații au fost respinse oficial, în cursul acestei după-amiezi.

555×222 grota rece
Pizza Sapori Italia 570 90