Grupul parlamentar al Partidului Conservator, din care face parte şi deputatul de Piteşti Daniel Constantin, ministrul Agriculturii, a elaborat un proiect inedit de lege. Este vorba de un act normativ care introduce noţiunea de „indemnizaţie pentru bunici”.
Propunerea legislativă are ca obiect modificarea ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind susţinerea concediului şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, prin acordarea posibilităţii bunicilor de a beneficia de o sumă lunară pentru îngrijirea copilului în situaţia în care părinţii se întorc la locul de muncă. Propunerea vine în sprijinul creşterii natalităţii, în sensul încurajării tinerelor familii de a avea copii, în condiţiile în care Fondul ONU pentru Populaţie avertizează România asupra fenomenului îmbătrânirii populaţiei şi a degradării structurii acesteia pe vârste. În opinia parlamentarilor PC, această măsură va veni în ajutorul părinţilor, care îşi pot relua serviciul mai repede, dar şi în ajutorul copiilor şi al bunicilor.
Un argument în plus este faptul că România nu beneficiază de un număr corespunzător de alternative pentru îngrijirea copilului de până la doi sau trei ani. Totodată, sistemul de creşe nu reuşeşte să răspundă tuturor solicitărilor de preluare şi îngrijire a copiilor, alternativa creşelor private sau a serviciilor oferite de bone reprezentând un efort financiar prea mare pentru majoritatea familiilor, arată iniţiatorii.





