Eurial 263×587

Ministerul Mediului, mesaj important! Are legătură cu incendiile de la Cernobîl

Ministerul Mediului şi Administraţia Naţională de Meteorologie au transmis un mesaj important românilor care sunt îngrijorați de situația creată în jurul centralei nucleare de la Cernobîl.

Mai multe incendii au izbucnit în acea zonă, suprafața fiind ocupată de forțele ruse.

930X122 MAIA
555*222 supernova

Ministerul Mediului a transmis duminică, 27 martie, într-un comunicat oficial, că autoritățile române monitorizează împreună cu cele europene evoluția efectelor produse de aceste incendii.

De asemenea, instituția mai precizează că, în urma evaluărilor specialiştilor europeni, circulaţia aerului indică faptul că teritoriul României nu va fi afectat, scrie News.ro.

„Ca urmare a evaluărilor specialiștilor europeni, circulaţia aerului indică faptul că teritoriul României nu va fi afectat.

Totodată, Centrul de Cercetări Comune (JRC) al Comisiei Europene – Monitorizarea Radioactivităţii de Mediu, care urmărește permanent indicatorii la nivel european a confirmat, în aceasta seară, că valorile de radioactivitate rămân în limite normale la nivelul întregului teritoriu european, inclusiv în Ucraina.

Specialistii Administratia Nationala de Meteorologie şi cei ai Agenției Naţionale pentru Protecţia Mediului monitorizează permanent evoluțiile şi vor prezenta rezultatele evaluărilor realizate la nivel european”, a transmis, duminică seara, Ministerul Mediului.

Această reacție a venit în urma apariţiei unor materiale de presă privind incendiile din regiunea Cernobîl.

Potrivit Antena 3, peste 10.000 de hectare de pădure au luat foc ieri, 27 martie, în zona de excludere din Cernobîl.

930×122 LA COCOS
fngcimm BANNER_IULIE 555×222

Foto descriptiv: Newsweek Romania

fngcimm BANNER 570×90
263 X 587 CUMPANA 1