263×587-2 Grota Rece

Pianistul american Alexander Bernstein concertează în Pitești

PIANIST_AMERICAN

Filarmonica Piteşti organizează joi, 25 aprilie, de la ora 19, la Casa de Cultură a Sindicatelor, un concert simfonic cu pagini muzicale semnate Ceaikovski şi Şostakovici. Orchestra simfonică a instituţiei, dirijorul Vlad Agachi şi pianistul american Alexander Bernstein vor interpeta Ceaikovski (Serenada pentru orchestră de coarde) şi Şostakovici (Concertul nr. 2 pentru pian şi orchestră şi „Vals” din Suita nr. 2 de jazz).

930 x122 grota rece
New Profesional Consult-555×222

Născut în 1988, pianistul american Alexander Bernstein a absolvit, în 2010, faimoasa universitate Harvard. A urmat cursuri post universitare de performanţă la Academia Regală din Irlanda. A început studiul pianului la şapte ani, urmând şcoala Walla Walla din Washington şi Conservatorul New England.

A debutat în 1999, după care a susţinut recitaluri şi concerte pe scenele muzicale din SUA şi din străinătate. În afara muzicii clasice, tânărul pianist este avid după muzica nouă, studiind lucrările lui Berio, Ligetti, Ives, și Cage. Talentul nativ (bunicul a fost saxofonist de jazz) i-a adus numeroase premii în competiţiile de gen.

570×90 MAIA
Eurial 263×587