Fermierii și gospodarii – obligați să anunțe stropirile cu cel puțin 48 de ore la Primărie și în vecini.
Fermierii și gospodarii care stropesc pomii în această perioadă trebuie să anunțe urgent Primăria de care aparțin.
Măsura este necesară pentru informarea prealabilă a apicultorilor care au stupii în zonă, fie că sunt amplasați în propria grădină sau în pastoral.
Conform articolului 15 din Legea apiculturii nr. 383/2013, pentru prevenirea intoxicaţiilor la albine, deţinătorii de suprafeţe agricole şi silvice care efectuează tratamente chimice la culturile agricole şi silvice pe care le deţin sunt obligaţi să anunţe, în scris, consiliile locale cu cel puţin 48 de ore înainte de efectuarea tratamentului, precum şi denumirea produsului folosit.
Consiliile locale, precum şi administratorii terenurilor agricole sau silvice trebuie să anunţe, în scris sau telefonic, apicultorii care au vatră de stupină staţionară/permanentă sau temporară/pastorală, cu cel puţin 24 de ore înaintea efectuării de către deţinătorii de terenuri agricole sau silvice a tratamentelor cu substanţe chimice, în vederea prevenirii intoxicaţiilor la albine.
Foto descriptiv: Agri Shop




