Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile a anunţat astăzi că înmatriculările de autoturisme Dacia în Uniunea Europeană au urcat cu 28,2% în aprilie şi cu 18,3% în primele patru luni ale anului. Totodată, piaţa auto europeană a înregistrat prima evoluţie pozitivă din ultimele 19 luni.
România a avut, de asemenea, o creştere solidă în aprilie, înmatriculările urcând cu 21,7%, de la 4.300 la 5.200 de autoturisme noi. Totuși, în primele patru luni ale anului, piaţa auto românească a scăzut cu 9,8%, de la aproape 18.300 la 16.500 de unităţi.
În clasamentul producătorilor auto, Dacia a înregistrat cea mai solidă creştere în rândul mărcilor de volum. Astfel, înmatriculările de automobile Dacia în Uniunea Europeană au urcat cu 28,2% în aprilie, la aproape 25.000 unităţi. În primele patru luni ale anului, marca românească a înregistrat un avans de 18,3% în UE, ajungând la aproximativ 88.250 de înregistrări.





