Deputatul PSD Mircea Drăghici a continuat tradiția și a sărbătorit ziua de 1 iunie printr-o petrecere oferită în dar copiilor din Nucșoara, Berevoești, Aninoasa și Corbi.
Dacă în anii precedenți a sărbătorit Ziua Internațională a Copilului alături de micuții din Curtea de Argeș, anul acesta parlamentarul social democrat a decis să îndrepte personajele copilăriei într-o superbă zonă montană. Chestorul Camerei Deputaților, Mircea Drăghici, a dorit să le ofere juniorilor din cele patru localități o după amiază specială, plină de voie bună. „Ziua Copilului este un prilej unic pentru a sărbători frumusețea acestei etape a vieții, bucuria și inocența. Pentru orice familie, un copil este o binecuvântare, este un miracol care aduce fericire și, dincolo de dragostea și grija pe care le-o purtăm zilnic, 1 iunie este o ocazie în plus pentru a le arăta cât de importanți sunt pentru noi. Sunt părinte şi ştiu cât de important este pentru un copil să se simtă răsfăţat şi preţuit în această zi”, a precizat deputatul argeșean.
Petrecerea, care a adunat laolaltă peste 130 de copii din cele patru comune, a început cu un spectacol de teatru, „Scufița roșie”, susţinut de actorii de la Teatrul „Aşchiuță”, din Pitești. Momentul artistic a fost primit cu mult entuziasm de cei mici. La final, sărbătoriții au asistat la un recital oferit de colegii lor de la ansamblul folcloric din Aninoasa. Apoi, copiii au continuat petrecerea alături de zâne și de clovni. O surpriză primită cu multă bucurie a fost reprezentată de apariția la eveniment a cunoscutelor personaje Disney – Mickey și Minnie Mouse, care au cântat și au dansat alături de prichindei. Mai mult, niciun copil nu a ratat ocazia de a se picta pe față și de a se transforma astfel în personajul de desene animate preferat.
Deputatul argeșean Mircea Drăghici le urează tuturor copiilor la mulți ani, multă sănătate și multe zâmbete: „Le doresc să fie mereu ascultători, să-şi iubească părinții și să fie elevi buni! Bucuria și zâmbetele sincere ale copiilor ne dau forța necesară pentru a duce la bun sfârșit ceea ce ne propunem”.





