Eurial 263×587

Cum va stopa Ministerul Educației abandonul școlar?

Breaking: Fost deputat de Argeș scapă de închisoare! De ce a fost acuzat

Abandonul școlar în creștere este subiectul interpelării scrise pe care deputatul PSD al colegiului Curtea de Argeș, Mircea Drăghici, i-a adresat-o ministrului Educației, Remus Pricopie.

930×122 LA COCOS
Eurial 555 x222

„Colegiul pe care îl reprezint în Parlamentul României se confruntă cu o situaţie gravă în acest sens. Numărul total al elevilor care abandonează şcoala a crescut la 363 anul trecut, în condiţiile în care în anul şcolar 2009-2010 au fost 290 de copii în această situaţie. Părinţii ai căror elevi au abandonat instituţiile de învăţământ au precizat că principala problemă care duce la abandonul şcolar o reprezintă situaţia materială şi distanţele foarte mari dintre şcoală şi locuinţă”, precizează parlamentarul în interpelare.

Felicitându-l pentru deblocarea decontării abonamentelor de transport pentru elevii care fac naveta și pentru studiul realizat de minister asupra cauzelor abandonului școlar, Mircea Drăghici îl întreabă pe Remus Pricopie ce alte măsuri are în vedere Ministerul Educației pentru stoparea fenomenului.

570×90 MAIA
263×587 MAIA