imm 263×587

Dosare penale pentru mafia pădurilor!

padure_taiata

Autorităţile din Argeş au intensificat acțiunile pentru combaterea furtului de material lemnos, respectiv împotriva defrişărilor ilegale. În ultima săptămână au fost întocmite două dosare penale în acest sens.

930 x122 grota rece
555×222 LA COCOS

Este vorba de o acţiune complexă. În acest caz, pe Valea Bratiei, a existat suspinciunea de evaziune fiscală.

Au fost întocmite două dosare penale, iar în cazul unui număr de 37 de persoane (dintre care 10 juridice) a fost începută urmărirea penală. Cercetările continuă, la fel şi acţiunile de control în zonele unde au loc tăieri de lemne.

La cea mai recentă acţiune de acest gen au participat peste 250 de poliţişti şi jandarmi, acțiunea soldându-se cu confiscarea a 42 de mc de material lemnos şi cu amenzi de aproape 90.000 de lei.

570×90 LA COCOS
263×587.jpg La COCOS